👣PEȘTERA VÂRTOP DIN ROMÂNIA: CELE MAI VECHI URME DE PAȘI ALE OMULUI DE NEANDERTHAL DIN LUME

Cel mai vechi semn al vieţii omeneşti de pe teritoriul României este o urmă de picior a unui Om de Neanderthal, numit și OMUL DE VÂRTOP. Povestea descoperirii acestui obiect de tezaur speologic, CEL MAI VECHI din România şi CEL MAI BINE CONSERVAT din toate peşterile de pe pământ, este una deosebită. Pe culmile Apusenilor, în Munții Bihorului, la 1.200 metri altitudine, în apropierea pitorescului cătun CASA DE PIATRĂ (comuna Arieşeni, judeţul Alba) se găsește una dintre cele mai spectaculoase peșteri din România, respectiv GHEȚARUL DE LA VÂRTOP. La această locație se ajunge urmând șoseaua de pe Valea Gârda Seacă aproape 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră. La acest cătun se poate ajunge și coborând din traseul turistic Padiș-Scărișoara în Poiana Călineasa. Ghețarul de la Vârtop este situat în versantul vestic al muntelui, spre Valea Gârda Seacă, la o diferență de nivel de 170 m față de fundul văii.

Peștera a fost mult timp închisă pentru turiști deoarece nu avea un acces amenajat și a devenit celebră în spațiul științific după ce, în urmă cu 30 de ani, aici au fost descoperite urme de pași pietrificate ale „Omului de Vârtop” (Om de Neanderthal), cu o vechime de 62.000 de ani. Denumirea peșterii vine de la platoul sub care se află (platoul Vârtop), „vârtoapele” fiind de fapt adânciturile care se formează în zonele carstice, prin dizolvarea calcarului. Ea se mai numește și Peștera Ghețarul de la Vârtop, pentru că adăpostește un bloc de gheață fosilă în interiorul cavității carstice, ce are un volum de aproximativ 1.600 metri cubi. Intrarea în peșteră este cunoscută de către localnici de sute de ani, dar NU a fost menționată în lucrările științifice până în 1955, când o echipă condusă de profesorul și geologul Marcian Bleahu a pătruns până în galeriile profunde ale peșterii. Ulterior acesta a fost cartografiată, iar în anul 1957 a fost declarata Monument al Naturii (pentru existența ghețarului, dar și a bogatelor formațiuni carstice) și închisă cu poarta. Mulți specialiști și speologi susțin că este chiar mai spectaculoasă decât mult mai cunoscuta Peșteră „Ghețarul de la Scărișoara”.

Peștera „Ghețarul de la Vârtop” are o lungime de 340 metri cartografiați și este dezvoltată în calcare depuse în jurasicul superior. Are un portal de 15 metri lățime și cinci metri înălțime. Prin aceasta intrare se ajunge în „Sala Ghețarului”, sală de 70 metri lungime, care adapostește și un sector cu gheață fosilă. Din aceasta sală, trecând printr-o poartă și un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în „Sala Domului”, în care se poate admira un dom din montmilh („lapte de peșteră”) festonat cu gururi (bazinete), precum și interesante draperii pe tavan (văluri). De aici se intră în „Sala Minunilor”, denumită astfel datorită diversității speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, o coloană, scurgeri parietale, coralite, stilolite, gururi etc. Din aceasta sală se urcă spre „Sala Mare”, care are o lungime de peste 100 metri. Aici se pot admira domuri stalagmitice și numeroase stalagmite, stalactite, coloane, coralite, baldachine, draperii, gururi festonate, un disc și cristale de calcit. Importanța peșterii rezidă mai ales în bogăția formațiunilor de depunere calcitică, foarte variate ca tip și bine conservate. Deși mică ca lungime a galeriilor, aceasta este una dintre cele mai frumoase peșteri din țară datorită conservării podoabelor. Peștera este menționată în diverse publicații și sub numele de Peștera Minunată sau Ghețarul de la Casa de Piatră.

În această peşteră, în anul 1974 a fost descoperită „Sala Paşilor” de către o echipă de speologi condusă de prof. dr. Iosif Viehmann, în care au fost descoperite urmele de pași pietrificate ale „Omului de Vârtop”. La venerabila vârstă de 90 de ani, prof. dr. Iosif Viehmann, cercetător principal la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, povesteşte despre descoperirea urmei: „Deasupra, în tavan e o gaură. Ştiu că am doi alpinişti desăvârşiţi de la Clubul Universitar Cluj, pe care îi rog să-mi mijlocească trecerea prin strâmtoare, prin găurica din tavan. Nu termin bine parcursul peşterii cu studenţii, şi cei doi vin victorioşi:

„Domnule profesor, puteţi trece!”. Acum cum urcăm? Ei fiind alpinişti vor urca precum păianjenii. Studentul Ioan Bucur, astăzi membru corespondent al Academiei Române, un important profesor de geologie al Univesităţii Babeş-Bolyai, face pentru mine o scară a măgarilor (…). Eu hotăresc să scoatem o bucată mare de „lapte de piatră concreţionat”.

Cu toate precauţiile, eşantionul a crăpat foarte puţin, şi în margine de imagine. Urma este obiect de tezaur în colecţia de formaţiuni a Institutului de Speologie din Cluj, pentru că este prima urmă descoperită cu desăvârşire şi siguranţă în carstul sau în peşterile României. Cea mai perfect conservată urmă antropo din peşterile Terrei“. Urma are 22 de centimetri lungime şi 10,6 centimetri lăţime, iar degetul mare este mai depărtat de celelalte degete cu 1,6 centimetri. Se presupune că el putea „apuca” obiecte cu piciorul, aşa cum fac maimuţele. Înălţimea acestui hominid nu depăşea 146 de centimetri.

După descoperire, în urma cercetărilor realizate de prof. dr. Iosif Viehmann, împreună cu antropologul Cantemir Rişcuţia, acesta a stabilit că este vorba de un om de Neanderthal. „Sala Paşilor” nu se află pe parcursul turistic al peșterii şi este greu accesibilă, ceea ce a făcut ca existenţa ei să rămână necunoscută speologilor amatori. Prof. dr. Bogdan Onac, cercetător pricipal la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj, în prezent profesor la Univesity of South Florida – Statele Unite, ne relatează:

„La momentul descoperirii, pentru că era unicat, colegul Viehmann a decis să o scoată afară, pentru a o păstra şi studia în muzeu (este vorba de Muzeul Racoviţă al Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj)“. „Peste timp, s-a dovedit că a fost o decizie foarte bună, pentru că în 1995, când voiam să ne ducem cu colegi din străinătate să vadă urma de vârtop, am constatat că ce mai rămăsese, respectiv un călcâi şi partea din faţă a piciorului – au fost trei urme în total – au fost scoase afară cu ajutorul unui fierăstrău electric şi ca urmare peştera fiind vandalizată nu mai era nimic de văzut în ea. Ca urmare, faptul că astăzi avem în Muzeul Institutului de Speologie această urmă completă a „Omului de Vârtop”, este o bucurie şi de asemenea un material de studiu. Din momentul descoperirii şi până în anul 2005 au fost făcute numeroase presupuneri privind vârsta omului care s-a plimbat în peştera Vârtop. S-au vehiculat vârste între 18.000 şi 80.000 de ani fără o bază de datare radiometrică, ci pur şi simplu pe analiză antropologică. Urma a fost lăsată într-un material moale, ceea ce speologii şi mineralogii cunosc sub numele de „montmilh”. Omul a călcat şi a rămas această amprentă. (…) Ceea ce este foarte interesant şi important pentru noi este că după ce omul a plecat din locul respectiv, peste urmă, din tavan a început să picure apă, şi a început formarea unei mici stalagmite. Începând de prin 1993 am început să lucrez în laboratorul de datare Uraniu-Thoriu a Universităţii din Bergen Norvegia, cu profesorul Stein-Erik Lauritzen. Am apelat la prezenţa acestei bucăţele de stalagmită. Am datat baza stalagmitei la 62000 de ani, ceea ce înseamnă că urma nu putea fi mai recentă de 62000 de ani. Este prima urmă de neanderthalian care a fost datată direct prin metoda Uraniu-Thoriu”.

Ulterior, întrucât la Cluj se adusese un tomograf performant, cu acesta s-au realizat secţiuni imagistice prin urmă și s-a constatat că momentul în care Omul de Neanderthal a păşit şi a lăsat urma a fost în urmă cu 62.000 ani. Ulterior această urmă s-a umplut cu un alt material sedimentar dintr-o perioadă mai recentă. Această urmă a Omului de Vârtop este cea mai veche amprentă plantară conservată de Om de Neanderthal DIN LUME. Au mai fost descoperite oase şi resturi ale culturii Omului de Neanderthal care sunt mai vechi de 62.000 de ani, dar aceasta este cea mai veche amprentă plantară a acestuia.
Începând din anul 2010, peștera este amenajată turistic și poate fi vizitată contra cost. Din păcate întreaga amenajare constă doar din lanternele pe care le poartă ghizii și un panou montat la intrare care arată semnul interzis speologilor. În prezent Peştera Vârtop este în grija Administraţiei Parcului Natural Apuseni.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare: Carmen Pankau