miercuri, 11 decembrie 2019

☀️VESTITA NOASTRĂ CUȘMĂ, CĂCIULĂ GETICĂ, MULTIMILENARĂ ȘI MULT COPIATĂ PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE, ÎN ÎNTREAGA LUME


Neamul nostru Pelasgo-Getic a fost întotdeauna și este și astăzi admirat, invidiat, râvnit, urât (pe ascuns) și desigur copiat.
Ni s-a furat mitologia (şi nu numai) de către greci, romani şi de alţii, ni s-au furat simbolurile noastre ancestrale (printre altele Crucea)! Toată omenirea le foloseşte, fără să ştie că ne aparţin!

Până și căciula/cușma noastră getică ne-a fost “furată” și folosită neîntrebat și acum, chiar și pe mai multe steme ale mai multor state din lume…
Cea mai veche reprezentare a Cușmei, Căciulii noastre getice, NU "frigiană" și NU "dacică", așa cum este eronat spus, Căciula getică este reprezentată în Cultura Gumelniţa, acum 7.000 de ani.

În reprezentările antice, apar purtând pe cap căciuli getice faimoși eroi ai Troiei precum Paris și Enea, și ei de origine getă, dar și vitezele AMAZOANE, tot gete, care au stăpânit teritoriile de la nordul Mării Negre.

Una dintre cele mai neobișnuite reprezentări ale unor personaje purtătoare de „bonetă getică” a fost realizată în Italia secolului VI, unde apar „cei trei magi de la Răsărit” care, după cum arată tradiția și Noul Testament, s-au prezentat cu daruri înaintea pruncului Iisus.
Este vorba despre un mozaic aflat în bazilica Sant’ Apollinare Nuovo din Ravenna, al cărei ctitor a fost regele Teodoric cel Mare, care a domnit peste ostrogoți (neam getic – n.a).

Se pune întrebarea: OARE DE CE i-a reprezentat artistul din vechime pe cei trei magi înveșmântați într-un mod atât de asemănător cu portul strămoșilor noștri geţi?

În reprezentările grecilor din antichitate, personajele cărora li se atribuia o neîndoielnică origine getică, precum Zeița BENDIS sau ORFEU, purtau adesea cușme getice.

Potrivit istoricilor greci, ne arată Wikipedia, strămoșii frigienilor nu au trăit dintotdeauna în Anatolia, teritoriu în actuala Turcie, ci provin din Europa, din Balcani. Atunci când trăiau în Balcani, frigienii purtau numele de brigi, după cum au arătat Herodot și Strabon. Frigienii erau un popor de origine getă, iar bonetă "frigiană", ce apare inclusiv pe stemele unor state moderne, este identică cu binecunoscuta căciulă getică!

Un hoţ de căciuli getice este chiar… “Moș Crăciun”, ăla “internaţional”, poartă și el căciula furată, tot de la noi, căciulă getică! Da, și el!

Piticii lui Albă ca Zăpada ai lui Disney, ne-au furat și ei „căciula“.

O lume întreagă ne copiază, fără să ştie, suntem admiraţi, invidiaţi, râvniţi, urâţi (pe ascuns)... V-aţi întrebat vreodată, de ce?

Noi ne tragem din cel mai vechi, cel mai nobil şi cel mai măreţ Neam de pe Pământ! Am fost mereu și mereu un exemplu pentru toată Omenirea. Care este motivul? Că nu suntem importanţi?
Am selectat câteva imagini ale Căciulii, Cușmei noastre pelasgo-getice, multimilenară, care a făcut și face și acum, înconjorul lumii!

Să fim mândri că aparţinem acestui Neam fabulos al Pelasgo-Geţilor! Și să mai spună cineva ca nu suntem „Buricul Pământului“!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Autor: Carmen Pankau
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu