LEGENDE POPULARE ROMÂNEȘTI DIN CEAHLĂU: LEGENDA PANAGHIEI

Muntele Ceahlău este unic în spaţiul românesc, are hram şi are sărbătoare, dar, mai mult decât toate, are nenumărate legende şi poveşti. Are legende pe care le-a cunoscut

Alecu Russo („Piatra Corbiţei”, „Piatra Teiului”) sau

Mihai Eminescu („Turnul lui Budu”),

Calistrat Hogaş („Legenda Panaghiei”) şi multe altele,

ştiute de Mihail Sadoveanu, Constantin Matasă, Ioan Găvănescul, în antologiile noastre reuşind să culegem şi să prezentăm un număr de 49 de legende şi poveşti de la muntele Ceahlău.

O lume populată cu fiinţe fantastice sau reale şi personaje istorice vă este dezvăluită, exprimând creativitatea, măsura şi bunul gust al munteanului de la poale de Ceahlău de la care a aflat Vasile Alecsandri frumoasele balade ale „Mioriţei”, „Şalgăi”, „Miului” sau „Hoţul şi domniţa” şi „Biserica rispită”.

Nu lipsesc din poveştile lor urieşii, căpcăunii, dracii, zânele, Noureanu, Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Dumnezeu şi Sfântu’ Petru, vrăjitoare, călugări, boieri, ţărani, haiduci, dar şi Alexandru cel Bun, Dragoş-Vodă sau Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu.

În această mică antologie am ales câteva din legendele stâncilor din partea superioară a muntelui, pe care le vom îmbogăţi cu panouri informative ce vor conţine textele legendelor în română şi engleză şi fotografii sugestive şi chiar cărţi poştale vechi, unele de la începutul secolului al XX-lea. Se va crea o potecă tematică, „Stâncile cu legende”, această antologie fiindu-i complementară. Vă invităm să citiţi această carte, dar mai mult, să porniţi pe cărările Ceahlăului şi să descoperiţi stâncile care, cu formele lor ciudate, au dat naştere legendelor Ceahlăului.

LEGENDA PANAGHIEI

Niciuna dintre stâncile Ceahlăului n-a aprins mai tare imaginaţia rapsozilor populari decât Dochia şi Panaghia. STÂNCA PANAGHIEI, situată lângă VÂRFUL TOCIT al TOACEI, se ridică maiestuoasă şi strălucitoare în razele soarelui. Soarele o iubeşte încă şi-i trimite razele-imângâietoare ce o înconjoară cu un braţ de îndrăgostit.

Cică, Panaghia era o fată din satul Răpciuni, ce crescuse pe lângă vechiul Palat al Cnejilor, fiind una dintre fetele de casă ale Mariei Cantacuzino. Dar stăpâna sa îşi vede soţul ucis de către lacomul şi neîndurătorul Duca-Vodă, iar ginerele, fiul lui Brâncoveanu, îşi pierde capul pe butucul de la Edikule.

Ieşită din umbra întunecată a Palatului Cnejilor, fata străluci în razele Soarelui. Feciorii din sate nu mai căutau alte fete la hora de duminică. Ba mai mult, nu mai pridideau cu grija pe care i-o acordau. Lăsau coasa, lăsau securea şi joagărul şi se strângeau în jurul fetei. Sfatul obştii, oamenii cei buni şi bătrâni, asistau neputincioşi la nebunia fiilor lor. Au mers la vataman şi i-au cerut să-i scape de farmecele Panaghiei spre a avea linişte în sat. Panaghia fu urcată sus pe platoul Ceahlăului, unde murise stoarsă de vlagă maica Nazaria, lângă stâncile trufaşe, unde s-au adăpostit ereţii şi caprele negre. Vru să-şi facă seama. Auzise de-unpustnic numit Ghedeon, dar găsi la adăpostul său de lângă Piatra Altarului doar oasele albite de vremuri.

Urcă pe Toaca gândind a-şi afla liniştea în hăurile de dedesubt. Când, deodată, printre neguri, se ivi Soarele. Panaghia îl văzu şi rămase vrăjită privindu-l. Soarele se opri şi el să privească pe frumoasa din vârf de stâncă. Şi ceasuri întregi pierdu din drumul său spre asfinţit. A doua zi, Panaghia urcă din nou pe vârf, pe Toaca. Iar Soarele prelungi la nesfârşit şederea sa deasupra Ceahlăului. Dar Noaptea ridică la Dumnezeu rugă împotriva Soarelui ce-i răpea din întuneric. Dumnezeu îi ocrotea pe cei ce se iubeau, dar erau încurcate cele hotărâte încă de la săvârşitu’ lumii şi decise pedepsirea Soarelui îndrăgostit. Ceahlăul fu învesmântat în neguri negre şi grele, iar Panaghia îşi aşteptă în zadar iubitul să spargă cu razele ceţurile cenuşii. Vru să coboare în sat, unde văzu lumina. Dar la poalele Toacei simţi cum picioarele îi prind rădăcini, cum sânul şi braţele şi umerii luaseră încremenirea pietrei. Doar ochii se ridicară spre Soarele, ce prea târziu învinse negurile.

Se spune că inima-i îndurerată n-a încetat să bată. Iar Soarele şi astăzi poposeşte mai mult deasupra Ceahlăului. Şi îmbracă în mantie de raze pe, cândva, la fel de strălucitoarea Panaghie, acum cea mai frumoasă stâncă a muntelui.

Sursa: Ceahlaupark
Adaptare și foto: Carmen Pankau