Aşa-zisa „MIŞCARE PENTRU REGAT ŞI COROANĂ” a demarat o acţiune sortită eşecului – o ofensă sinistră la adresa REPUBLICII ROMÂNIA – solicitând Parchetului General ca Ministerul Public să investigheze şi să constate nulitatea absolută a formei republicane de guvernămînt a României. Ar fi o pierdere inutilă de spaţiu să redau aberantul comunicat, care pretinde anularea unui fapt istoric la care şi-a adus contribuţia BENEVOLĂ şi fostul rege Mihai. Mai mult, a girat cu însăşi prezenţa și acordul său noul regim instalat de ocupantul Țării. Iată cât tupeu, când există, NEGRU PE ALB, documentul de abdicare semnat de fostul rege! NICĂIERI, ÎN LUME, nu a existat, vreodată, un demers similar. Dimpotrivă, Austria, Franţa, Italia AU INTERZIS descendenţilor regali să intre pe teritoriul lor. De reţinut este că „monarhia, sub orice formă, e o insultă la adresa umanităţii” (Mark Twain). Însă, câtă vreme există NAIVITATE, NEŞTIINŢĂ ŞI IGNORANŢĂ, oameni precum doamna Margareta Duda, soţul acesteia, Radu Duda şi toate neamurile lor vor trăi în lux pe spinarea românilor şi vor avea slugi la curte. Acelaşi Radu Duda, în 2009, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia României! Voia cu orice preţ putere, nu conta dacă puterea îi venea de la un regat morganatic sau de la republicanul palat Cotroceni. Ciufulit bine de opinia publică, s-a retras din cursă.
Statul român nu-şi mai poate permite întreţinerea unor FANTOME ale Istoriei, excesiv de costisitoare. Banii trebuie să ajungă, nu la ei, ci la pensionarii care au muncit peste 40 de ani pentru România, pe şantiere, în fabrici şi uzine şi în agricultură şi au lăsat o zestre poporului român, pe care au jefuitt-o şi au vîndut-o, pe nimic, „DEMOCRAŢII”. După semnarea negociată din 1947 a actului de abdicare, regalitatea compromisă NU MAI ARE STATUT LEGAL în România! Membrii cu dublă cetăţenie ai familiei fostului rege, atunci când stau pe teritoriul Ţării noastre, trebuie să se supună legilor şi Constituţiei României. Şi în monarhia constituţională, MONARHUL SE SUBORDONEAZĂ Constituţiei ţării respective. Despotismul Caselor Regale a fost de multă vreme abolit în Europa, astăzi fiind doar un blazon anacronic, un simbol al vremurilor apuse, dar pentru care profitorii stăruie cu încăpăţânare în goana după privilegii, lux şi onoruri. Noi trebuie să lăsăm Ţara, castelele, pădurile, apele, terenurile agricole, drept moştenire copiilor noştri, nu progeniturilor unor străini de neam! Cât priveşte demersul anticonstituţional al fantomaticei „case regale” este valabil pentru puţinii naivi care mai cred în poveştile cu regi şi regine care AU ACAPARAT de la popor domenii şi castele, RETROCEDATE FĂRĂ CAP.
Românii n-au cum să uite că PRINŢUL SCĂPĂTAT, Carol I, alias KARL EITEL FRIEDRICH ZEPHYRINUS LUDWIG VON DE HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN, A VENIT în România CU DOUĂ VALIJOARE, pentru ca la moartea sa, după mai bine de patru decenii de domnie, să fie posesorul unei „NEORTODOXE” şi COLOSALE AVERI. Legal, aceasta – fără să mai discutăm MODUL cum a fost obţinută – era a „DOMENIILOR COROANEI”, adică a instituției, NU A PERSOANEI MONARHULUI, acesta fiind CHIRIAȘ vremelnic precum Iohannis la Cotroceni.
Românii sînt prea săraci ca să mai finanţeze de la buget armatele de servitori şi luxul unei false familii regale, VINOVATĂ DE TRĂDAREA ŢĂRII. La muzeu cu regii şi regalitatea! Poporul român, sărăcit de penalii politici şi de stat postdecembrişti, n-are de unde să întreţină aceste păsări de pradă, să finanţeze o aşa-zisă casă regală cu suma de 45 de milioane de euro (!) pe an, în realitate, ei fiind URMAŞI ai unui DUBLU TRĂDĂTOR DE ŢARĂ: la 23 august 1944 şi în 1989, cînd a semnat infama DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA, care STIPULA ca ARDEALUL NU E PĂMÎNT ROMÂNESC.

Românii n-au cum să uite că fostul rege Mihai, în 1938, A PRÂNZIT CU HITLER şi A CINAT CU MUSOLINI. În 1945 a fost DECORAT DE STALIN cu Ordinul „Победа” (Victoria), apoi, în 2005, DE PUTIN, pentru „merite” neuitate.
Românii n-au cum să uite că, şef al statului fiind, pentru a-și păstra tronul, Mihai NU L-A GRAŢIAT PE MAREŞALUL ION ANTONESCU, deşi avea puterea, pentru a-l salva de execuţia-măcel de la Jilava, din 1946, ordonată de STALIN.
Românii n-au cum să uite că cetăţeanul Mihai a semnat INFAMA ŞI MINCINOASA DECLARAŢIE DE LA BUDAPESTA, din 1989, în DETRIMENTUL românilor şi României! Aşadar, cum să nu suspin şi eu: Regele, ah, regele! Vai de noi!
De la 1866 încoace, regii străini au tot agonisit averi fabuloase, jefuind poporul. Grav e că generaţia tânără e forţată să înghită propaganda făcută aşa-zisei case regale, de către manipulatorii din politica şi mas-media românească. Da, membrii familiei ex regelui Mihai au de moştenit şi de împărţit Medalia „Победа” a bunicului Mihai, primită de la tătucul popoarelor, Josif Vissarionovici Stalin, ca recompensă pentru serviciile aduse U.R.S.S. în Al Doilea Război Mondial, ADICĂ PENTRU TRĂDAREA ŢĂRII, la 23 august 1944.
Deci, CARE REGE, CARE COROANĂ a României, CARE REGINĂ, Dumnezeu s-o ierte? Răposata s-a căsătorit cu Mihai DUPĂ ABDICARE! Oficial, nu a fost NICIODATĂ REGINĂ! Abdicarea a înseamnat renunţare definitivă la tron. Fiicele lor nu au cum să fie prinţese, pentru că tatăl lor a fost UN SIMPLU CETĂŢEAN ELVEŢIAN, acum, tot simplu cetăţean cu dublă cetăţenie. Că fiica sa, Irina a fost arestată şi condamnată în S.U.A. pentru droguri, alcool şi organizare de lupte sîngeroase ilegale cu cocoşi dresaţi, este un aspect şi mai compromiţător al „casei”.
Fostul rege Mihai a trădat Ţara şi poporul român. Folosind sintagme precum, „regele României”, „tronul României”, jurnaliştii, în capul cărora avem şi preşedinte şi rege, iar România este şi Republică şi Regat, SUNT DE RÂSUL LUMII. De bună seamă mulţi dintre cei care cântă cum li se cere, nu cunosc nici istoria reală a poporului român, nici Constituţia României. CARE TRON, fraţilor? Se vede aţi chiulit de la orele de istorie! CARE CASĂ REGALĂ!? România este Republică! Ce rege, care prinţi şi prinţese? Ipocriţii, trădători ai României moderne şi trăgătorii de sfori în timpul loviturii de stat, sunt în stare acum să lustruiască pantofii abdicatului, DATORITĂ CĂRUIA Rusia s-a trezit cu România la picioare, apoi, CONDAMNATĂ la comunism CU APROBAREA ALIAŢILOR, a lui Churcill, personal, printr-o fițuică.

Elita intelectualilor şi a militarilor României a fost atunci aruncată în puşcării, „re-educată” sau asasinată. Mulţumiţi-i din inimă pentru acest cataclism naţional, fostului rege. Ba, Traian Băsescu voia să ni-l servească pe PAUL LAMBRINO, posesorul unui DOSAR PENAL cu fraude uriaşe, ca prinţ de România! Franţa, Germania, Austria, au avut regi în istorie, însă după abolirea monarhiilor n-a mai avut nimeni obrăznicia să vorbească despre prinţi moştenitori şi regi. Preşedintele Republicii România, Klaus Iohannis, a avut inconştienţa să comită gafa de a afirma public CĂ ARE UN REGE. Domnul Mihai, Dumnezeu să-i dea zile cîte o mai avea, a fost rege, dar a abdicat, negociindu-şi doar siguranţa sa şi a familiei sale. El n-a trăit în exil, ci în paradisul elveţian cu rentă republicană, pe care patriotul Nicolae Ceauşescu i-a suspendat-o.
Cine sînt cei care mai cred într-o casă regală, care, legal, nu mai există, în acest ev capitalist, decît ca simbol? Aceia care credeau că teroriştii au tras în timpul loviturii de stat din 1989, din toate poziţiile! Casa regală poate fi doar un muzeu cu exponate vii, precum muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds sau Muzeul comunismului.
Potrivit „Capital”, aşa-zisa casă regală a României ocupă LOCUL 81 în Top 300 Capital 2015, CU O AVERE DE 58-60 milioane de euro, 4 castele, trei imobile şi un teren în Bucureşti, imobile şi terenuri în Sinaia, cîteva cabane în zona Azuga-Predeal.

Fostul rege ar fi trebuit să-şi elibereze conştiinţa, să mărturisească public abdicarea, „SPOVEDANIA” făcută lui Groza şi negocierea cu acesta, la ORDINUL LUI STALIN. Să prezinte scuze urmaşilor soldaţilor-martiri, duşi de Armata Roşie în minele din Donbas, în Kazahstan sau în tundra siberiană, unde le-au rămas osemintele. Scuze pentru asocierea cu condamnarea la moarte (prin refuzul graţierii) a Mareşalului Antonescu şi a celorlalţi trei colaboratori.
Ei bine, toţi moştenitorii ex regelui, armata de trîntori, prinţese, prinţi şi ce-or mai fi, dacă ar obţine ceea ce urmăresc, ar însemna să nu mai călcăm cum vrem pe pămînt românesc, pentru că moşiile lor întinse ar fi proprietate privată. Că n-a fost un rege de ispravă ştie toată lumea, dar, mai tîrziu, după abdicare, în Elveţia, a reuşit să-şi asigure, material, pe viaţă urmaşii.

„Constituţia nu poate garanta averile lor, provenite exclusiv de la poporul român. Ar fi o contradicţie şi o încălcare. La proclamarea Republicii, în mod legal, această avere revenea naţiunii. Ne-am săturat de moştenitori inventaţi peste noapte de avocaţii lor, bine plătiţi.”
Aşadar, să încheiem cu eroizarea istoriei malefice a dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, alăturarea acesteia numelui regal FIIND INTERZISĂ CHIAR DE ÎMPĂRATUL WILHELM AL II-LEA, cînd, Ferdinand, singurul dintre cei patru, a socotit că interesul poporului român este deasupra Monarhiei!
„Monarhia e ca o rîie, odată ce o iei, nu mai poţi scăpa de ea, adică este ereditară, se transmite din tată în fiu, fiţi atenţi ce vă doriţi.” Un rege nu-l poţi alege periodic, ăştia iau ţara în stăpînire până la moarte, apoi o lasă moştenire progeniturilor (fie ele și cu defectele lui Nero), de parcă ar fi a lor. Casa regală e o piesă de decor în registrul teatrului absurd al „Scaunelor” lui Eugen Ionesco, regizată din afară, o dovadă de slugărnicie a autorităţilor de la Bucureşti, care nu mai reprezintă demult România, ci marasmul Noii Ordini Mondiale.

„Dacă Iohannis a dat cu semnătura în cartea de condoleanţe a Anei de Bourbon, înseamnă că A ÎNCĂLCAT CONSTITUŢIA REPUBLICII ROMÂNIA, fiind DE ACORD cu existenţa unui FALS ISTORIC! Iohannis poate fi suspendat pentru încălcarea Constituţiei care prevede explicit că forma de guvernămînt a României este Republica. Chiar nu vede nimeni ca S-A SUSPENDAT SINGUR?”, scrie domnul Zagura.
Sper că vă amintiţi că Familia regală britanică n-a fost la funeraliile Annei de Bourbon! Nici casele regale din Spania şi Danemarca, potrivit listei transmisă presei de Biroul de Presă al fostului rege Mihai. De ce? Pentru că s-au gîndit că România este Republică, iar prezenţa la înmormîntarea unei pseudo-regine le-ar aduce deservicii de imagine. Nici măcar prinţul Charles, cel care are fantezii erotice cu Transilvania noastră, n-a fost prezent. După abdicare, Kaputt, nu mai are dreptul la titlul de rege, deci, Anna nu poate fi numită regină! Nici soţul reginei Elisabeta a Marii Britanii nu este numit rege, ci prinţ consort.
Cât vă mai trebuie, fraţilor, să vă treziţi din adormire şi manipulare? Cum acceptaţi tot CIRCUL ACESTA GROTESC? Se face mare tămbălău şi se aduc acuze pentru banii pe care Primăria Capitalei îi dă Catedralei Neamului Românesc! Păi, bine, fraţilor, sumele uriaşe cheltuite cu Mausoleul regilor de la Curtea de Argeş, ditamai construcţia unde vor fi înmormântaţi străinii de neamul nostru, care au capturat averile naţionale, nu v-au sărit în ochi?
Pentru că am intrat pe terenul marcat fraudulos de maidanezi, mă voi alege, din nou, cu mârâieli şi muşcături. Potăile îşi apără cu străşnicie osul îngropat. Dar trebuie luaţi de zgardă şi siliți să înveţe Constituţia şi legislaţia internaţională. Dacă te împotriveşti manipulării, adică, dacă refuzi să crezi că nişte maidanezi aruncaţi în curtea României de valurile tulburi şi violente ale istoriei sînt cîini de rasă nobilă, eşti atacat şi muşcat cu periculoşii colţi ai imposturii. Jurnalistul Ion Cristoiu spune aşa:
„La 10 iunie 1948, Anna s-a căsătorit cu CETĂŢEANUl Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care N-A FOST ÎNCORONAT NICIODATĂ ca Rege al României. Tatăl lui Mihai, Carol al II-lea a abdicat şi şi-a lăsat progenitura pe post de SUROGAT, iar Anna nu a avut niciodată coroană regală, ca să fie numită Anna de România! Căsătoria sa s-a produs după ce România a devenit Republică la 30 decembrie 1947, şi a avut loc în GRECIA, la palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, nu în biserică.

„Ca istoric Regina Ana nu înseamnă pentru mine nimic”, Regina Ana a fost doar atît: Soţia fostului Rege Mihai. Nici măcar soţia regelui Mihai în anii de domnie constituţională a acestuia: 1940-1947. A devenit soţia lui Mihai după Abdicarea din 30 decembrie 1947.”
Deci, tovarăşi „mișcători pentru regat şi coroană”, când, unde, cine a încoronat-o ca regină pe Anna de Bourbon? De unde, Anna de România? Documentul de abdicare a regelui Mihai clarifică definitiv statutul fostului rege, pe cel al aşa-zisei prinţese moştenitoare, Margareta, dar şi pe cel al Annei Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, născută la Paris la 18 septembrie 1923, care A AVUT CETĂŢENIA FRANCEZĂ, ELVEŢIANĂ, ENGLEZĂ, dar NU a solicitat niciodată CETĂŢENIA ROMÂNĂ şi nici nu a dorit să înveţe Limba Română.
„La 10 iunie 1948, Anna s-a căsătorit cu CETĂŢEANUl Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care N-A FOST ÎNCORONAT NICIODATĂ ca Rege al României. Tatăl lui Mihai, Carol al II-lea a abdicat şi şi-a lăsat progenitura pe post de SUROGAT, iar Anna nu a avut niciodată coroană regală, ca să fie numită Anna de România! Căsătoria sa s-a produs după ce România a devenit Republică la 30 decembrie 1947, şi a avut loc în GRECIA, la palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, nu în biserică.
„Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, JURĂMÂNTUL prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie SĂ SE AUTOSESIZEZE şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata «casă regal㻄(Gh. Funar).Vor fi prinşi cu mâţa în sac, cum a fost prins şi arestat prinţul lui peşte prăjit, finul lui Băsescu, Paul, care avea tupeul să-şi spună prinţ de România. Aşadar, pe banii cui trăiesc urmaşii fostului rege?, ca un afront adus marilor eroi, martiri şi personalităţi ale neamului românesc? Pe banii Republicii România!, deci din buzunarele românilor republicani.
„Cine plăteşte cetăţeanului Mihai pensia ca fost şef de stat şi pe cea de veteran? Republica România din buzunarele republicanilor! Cine plăteşte întreţinerea castelelor şi domeniilor unde locuiesc veneticii hohenzolerni care au supt şi sug averea Poporului? Republica România din buzunarele republicanilor! Cine plăteşte emisiunea propagandistă mincinoasă – Ora ex regelui trădător – de la TVR? Republica România din buzunarele republicanilor! Monarhia a ucis mai mulţi români decât comuniştii”, scrie doamna profesor Anuşca.
Ca drept mulţumire, cetăţeanul Mihai refuză să plătească statului român taxele şi impozitele aferente.
D. Stanzeleit consemnează:
„Faceţi domnule o anchetă mare: unde e fostul rege? De 3-4 ani nu l-a mai văzut nimeni în public. Nici măcar la funeraliile soţiei dumisale. A urât-o că i-a făcut cinci fete? Mai trăieşte? Ori e mort? E ţinut prizonier în castel de cuplul Margareta-Dudău? Ceva nu e în regulă!”
Sigur, ceva nu e în regulă. Dacă moare cetăţeanul Mihai, se vor cutremura şi vor cădea în neant toate dudele regale din arborele lor genealogic. Aşa că, „dead or alive”, au interesul să-l ţină departe de ochii presei şi, cumva, cît mai mult în viaţă. Mai au ceva retrocedări pe rol şi fără domnul Mihai, nu-şi mai pot intra în posesia chilipirurilor. Probabil, va mai trăi, prin manipulare, pînă la 150 de ani.
„Dacă Margareta ar avea simţul realităţii ar fi trebuit să se simtă jignită pentru că în spatele mamei sale au fost cocoţate nişte excesive merite, pe care chiar nu le-a avut, iar laudele excesive ar trebui să-i pară monumente de nesinceritate şi ipocrizie”, scrie Liana Ghiorghioff. Se complace, însă, în aburiri „nobiliare”, care îi aduc foloase necuvenite de la bugetul Republicii România!Cu o impertinenţă rar întîlnită, adulatorii fostului rege vor să impună, în Republica România, o casă regală ilegală, în condiţiile unei reale trădări istorice a Ţării. Rămăşiţele monarhiilor care mai supravieţuiesc în Europa sînt nişte decoruri extrem de scumpe, greu de suportat de popoare, nişte exemplare opulente, nişte colonizatori care au adunat uriaşe bogăţii, subjugînd şi taxînd popoare şi state, unele dintre ele şi astăzi, colonii, imaginea acestor capete regeşti fiind continuu alimentată de un întreg aparat propagandistic. Anual, familiile regale europene primesc sume uriaşe de la bugetele naţionale, iar averile lor umflate sînt păstrate la secret. În sânul acestor familii nobile, luxul, distracţia şi lenevia sînt la mare căutare, fapt pentru care, acuzele şi criticile cu adresă directă s-au înmulţit în Europa pe fondul nemulţumirilor sociale. Membrii caselor regale din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Spania, Suedia şi Danemarca au fost acuzaţi că „aruncă banii pe fereastră”. În timp ce oamenii de rînd sînt puternic afectaţi de criza fără sfîrşit, familiile aşa-zis nobile au zeci de palate şi reşedinţe în care locuiesc în funcţie de anotimpuri, au trupe speciale, servitori, gărzi, bucătari, grăjdari, cameriste şi toate armatele de trepăduşi de la curţile capetelor încoronate, pardon, încornorate, aceşti trîntori cheltuind de fapt ceea ce ei nu cîştigă.
Românii sînt prea săraci ca să mai finanţeze de la buget armatele de servitori şi luxul unei false familii regale, VINOVATĂ DE TRĂDAREA ŢĂRII. La muzeu cu regii şi regalitatea! Poporul român, sărăcit de penalii politici şi de stat postdecembrişti, n-are de unde să întreţină aceste păsări de pradă, să finanţeze o aşa-zisă casă regală cu suma de 45 de milioane de euro (!) pe an, în realitate, ei fiind URMAŞI ai unui DUBLU TRĂDĂTOR DE ŢARĂ: la 23 august 1944 şi în 1989, cînd a semnat infama DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA, care STIPULA ca ARDEALUL NU E PĂMÎNT ROMÂNESC.
Un trădător cu atâţia morţi pe conştiinţă, ce nu a catadicsit măcar o singură dată să prezinte scuze poporului român! Margareta nu poate fi principesă moştenitoare decît la reşedinţa privată din Elveţia, de la Aubonne, pentru că, după ce şi-au văzut sacii în căruţă, ştiuta locuinţă din Versoix a devenit neîncăpătoare pentru „paraziţii” regali. În România, aceştia nu au de moştenit decît păcatele senectuţii sale. România NU este regat, iar coroana nu-i decît piesă de muzeu. ROMÂNIA ESTE REPUBLICĂ, iar Republica nu este un brevet al comunismului, ci o formă de guvernare precizată ca atare în CONSTITUŢIA ROMÂNIEI! Dragi români, nu uitaţi că fostul rege Mihai are MÎINILE PĂTATE cu suferinţele şi sângele celor 175.000 de militari români, luaţi prizonieri de ruşi după catastrofala „Proclamaţie” citită – dar nu făcută de el, la 23 august 1944!
Nu uitaţi că, alături de Ana Pauker, fostul rege a NUMIT ŞI GIRAT PERSONAL guvernul comunist Petru Groza şi NE-A ARUNCAT SUB TALPA COMUNISMULUI BOLŞEVIC. Avem destui regi de teapa lor în ţară: regii manelelor, regii lumii interlope, regii şoselelor, regii asfaltului, regii Cioabă, regii justiţiei, regele fotbalului, regii deneaului, regii sereiului, regii imobiliarelor, regii morţilor secrete (de la Tinu pînă la Condrea), regii corupţiei, ba chiar şi un împărat. Ce-ar fi ca şi ei să ceară, în plus, finanţări şi coroane de la stat?
În concluzie, REGELE FĂRĂ REGAT, se face vinovat de
❌=> cei 45 de ani de comunism,
❌=>de arestarea şi asasinarea mareşalului Antonescu la comanda lui Stalin,
❌=>de trimiterea la moarte şi deportarea a 175.000 de soldaţi români, luaţi prizonieri de ruşi prin ordinului fostului rege,
❌=>de condamnarea unor intelectuali,
❌=>responsabil de genocidul unor strălucite personalităţi politice şi culturale, a unor jurnalişti şi patrioţi, care au ales să moară, decît să trădeze Ţara, aşa cum a procedat fostul rege.
Dacă ar fi avut un MINIM RESPECT faţă de poporul român, nu se întorcea să trăiască din nou din mila şi naivitatea unora, revendicînd proprietăţi din patrimoniul naţional.
Dacă iubea poporul român nu semna infama DECLARAŢIE DE LA BUDAPESTA din 1989, prin care cereau, printre altele şi INDEPENDENŢA TRANSILVANIEI.
Cel ce a predat România ruşilor şi a plîns după noi în exil cu lacrimi de crocodil, nu a fost decît un rege NECOPT ŞI LAŞ, „UN NEVOIAŞ AL MINŢII”, cum l-a etichetat marele jurnalist Pamfil Şeicaru.

„Mihai a conlucrat cu comuniştii pînă la abdicare. Le-a făcut jocul şi aceştia l-au lăsat să plece nevătămat şi cu averea din România. Ba l-au mai şi decorat! Deşi putea să refuze, fostul rege Mihai a aprobat legea pentru confiscarea aurului şi valutei în 1947, lege care a băgat mii de români la temniţă. În Arhivele Naţionale există DOCUMENTUL care ATESTĂ că FOSTUL REGE MIHAI S-A ÎNŢELES CU COMUNIŞTII SĂ ABDICE ŞI NU A FOST FORŢAT. Fostul rege Mihai a mai contribuit la lichidarea ziariştilor şi intelectualităţii româneşti”, scrie „Curentul”.
„Să ceri într-o instanţă din România (care îşi desfăşoară activitatea pe baza legilor aflate sub autoritatea suprema a Constituţiei României din 1991/revizuită în 2003 şi aprobată prin referendum) anularea efectelor actului de abdicare din 1947 şi revenirea la monarhie este o gogomănie, un demers stupid a unor aşa-zise elite prăfuite intelectual) …
În primul rând, descendentul lui Carol II-lea, Mihai, a fost REGE ILEGAL ŞI ILEGITIM numit de Antonescu în prezenţa Patriarhului. Antonescu a fost numit Conducător suprem al statului de Carol al II-lea, care a anulat in 1938 Constituţia din 1923 prin votul Parlamentului şi Plebicist… şi tot aşa putem spune că, la fel, Constituţiile din 1923 şi 1866 au fost ILEGALE, deoarece au avut la bază lovitura de stat din 11.02.1866, prin care a fost detronat Prea Slăvitul Domn Patriot al Românilor, ALEXANDRU IOAN CUZA”, scrie George Florea…
Sursa: Maria Diana Popescu
Adaptare: Carmen Pankau
Adaptare: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu