💮IN MEMORIAM – GODJA PĂTRU “PUPĂZĂ” din Valea Stejarului, purtător al tradiției noastre multimilenare

PĂTRU GODJA, cunoscut mai bine și poreclit ca „Moș Pupăză”, este o figură emblematică pentru zona Maramureșului Istoric, el a intrat în LEGENDĂ. El locuia în cartierul Valea Stejarului și era cunoscut pentru lucrările sale extraordinare în lemn, nu numai în România, ci și peste hotare, porțile lui maramureșene au ajuns până în Franța, Irlanda, Canada, SUA, Brazilia și în Japonia.

Meșterul popular din Valea Stejarului, lângă Sighet, era vestit cioplitor al lemnului, fusurilor cu zurgălăi, simbol al iubirii şi căsniciei indisolubile, ploştilor, porţilor, troiţelor şi mobilierului tradițional rustic, pecetarelor… Trebuie să vizitaţi neapărat, dacă sunteţi în apropiere, poarta din stejar masiv a casei sale.

Pătru Godja, Moş Pupăză, trăia în căsuţa sa modestă și frumoasă, împreună cu harnica lui nevastă. El a fost vizitat de tot mai mulţi admiratori de ai lui, și mai ales de străini, unde i s-a dus vestea! Împreună cu ginerele lui, își dărâmase grajdul și șura veche din curte și pe acest loc a amenajat un gard sculptat-complementar monumentalei porți de stejar. 

Moş Pupăză era tare mândru de atelierul lui, de multele lui premii și diplome primite, de noul atelier din continuarea celui vechi în care ginerele, ajutat de un alt meșter tânăr, îi luaseră treptat partea grea a cioplirii porților, troițelor, jilțurilor domnești parcă…

Godja Pătru a fost şi interpret de muzică populară. Peste toate cele Godja Pătru Pupăză era o etno-enciclopedie vie – un tip fain, fără pereche! În ultimul timp îi cam slăbise inima, însă umorul și bunătatea îi rămaseră intacte.

Urmăriţi un reportaj despre cine a fost „Moș Pupăză” și despre activitatea acestuia, publicat pe radiocluj.ro:

„Un om desprins din poveștile vechi ale românilor. Un altfel de Creangă. Un altfel de Păcală. O poveste năstrușnică legată de o bâtă fermecată. Fusul cu zurgălăi. Un bărbat îmbrăcat în costum popular, sprijinit în bâta lui, în mijlocul mulțimii de orășeni înghesuiți să-l vadă. Un țăran pe nume de buletin, Pătru Godja, iar pe “numele” din satul lui, Pupăză. Moș Pupăză, cum îl știe nu doar Valea Stejarului, Maramureșul, ci chiar Franța ori Irlanda.

Nu cred că e cazul să descriu porțile maramureșene. Cele vechi si autentice din lemn. Cele care îți spun povestea vieții și a morții. A regenerării; cele care azi se întâlnesc tot mai puțin în Maramureș, dar se exportă în tot mai multe colțuri ale lumii. Pentru că străinii redescoperă tradițiile şi arhaicul, pe când noi le înlocuim si ne înlocuim.

E un dar să știi să transformi lemnul. Să poți să-i dai viață chiar dacă el nu mai are rădăcini; să-l transformi. Un astfel de om dăruit de divinitate este Moș Pupăză. El știe să facă și porți și troițe pentru răspântiile drumului – pentru a feri așezarea ori călătorii de rele, ori pentru a fi înălțate la cimitir pentru neuitarea celor ce nu mai sunt pe pământ. El poate să facă lemnul să vorbească, pentru că asta a învățat de la bătrânii lui și, la rândul său, i-a învățat pe cei tineri pentru ca acest meștesug al cioplitului să nu se piardă. Fusul ieșit din mâna lui Moș Pupăză îți aduce aminte de femeile care torceau pe la porți ori la șezători, spunând snoave ori povești cu iele, ori punând la cale vreo nuntă, ori pomenind de cei trecuți la cele veșnice.

Moș Pupăză e un om hâtru care, vorba domniei sale, la nuntă o zi și o noapte nu strigam de două ori la fel, pentru că strigăturile îs după cum îți zice gândul. Textele lui sunt pline de umor, de pilde, de taină, de om trecut prin viață, de om crescut în natură, de om căruia fără nicio teamă poți să i te închini și să-i zici „Țăran român, MĂRIA TA“.

Moș Pupăză poartă cam peste tot cu el o taină, ascunsă în bâta fermecată, cum îi place să o numească, după care ,,no-i muri că o beu”. Mai sunt bâte ciobănești pe lume dar ca aceasta nu e niciuna. În primul rând că e creația lui Moș Pupăză și apoi, sigur niciuna nu are dop ce se transformă pe dată în pahar, ce se umple cu licoarea din bâtă. Care nu e seva lemnului, ci suc de prună de Maramureș. Adică Horincă. De remarcat e însă inscripția de pe bâtă: Cine be peste masură, e păcat s-o puie-n gură. O remarcă de care nu au ținut mulți seamă, motiv pentru Stan Pătraș și urmașii săi să le scrie epitaful şi să inventeze cel mai vesel cimitir din lume.“

Aceste Porţi de lemn sculptate cu atâta măiestrie, frumos și dragoste de către Godja Pătru, zis Pupăză”, porţi fascinante acoperite cu simboluri vechi pelasgo-getice, sunt porţi care parcă te îmbie să intri, porţi care parcă deschid drumul spre alte dimensiuni, spre nemurire…

Godja Pătru, purtător din tată-n fiu al tradiției noastre multimilenare, s-a stins din viată la 2 spre 3 ianuarie 2016 în urma unui stop cardio-respirator, însă el a lăsat urme frumoase în urma lui, urme care nu se pot șterge, iar lumina lui va dăinui veșnic!

💮Mulţumim, Godja Pătru!

Autor: Carmen Pankau

 Poartă din Maramureş, purtătoare a tradiţiilor multimilenare românești. Autorul acestei porți este Pătru Godja, Moş Pupăză din Valea Stejarului, de lângă Sighet.