Într-o peșteră cu nume de locuință primitivă sau adăpost provizoriu, respectiv COLIBOAIA (de la o „colibă” mai mare), aflată pe VALEA SIGHIȘTELULUI din Munții Bihorului, în anul 2010 o echipă de speologi formată din Tudor Rus (Clubul de speologie „Speodava Ștei”), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Țociu (Asociația de Speologie „Speowest Arad”) și Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad) au descoperit mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparținând unei perioade vechi a artei parietale (Gravettian sau Aurignacian), perioadă cuprinsă între 23.000 și 35.000 de ani. Este pentru prima dată când se atestă existența artei parietale așa de veche în zona Europei Centrale.
Aceste 14 picturi mai sunt numite și „picturi negre” și ele reprezintă animale specifice epocii respective, printre care un bizon, un cal, o felină, unul sau două capete de urs și doi rinoceri lânoși. Aici se găsesc de asemenea și câteva gravuri. Pe sol sunt răspândite oase de urs de peșteră (Ursus spelaeus). În timpul șederii în peșteră, urșii au zgâriat și au lustruit pereții peșterii peste picturi, confirmând astfel autenticitatea acestora. La invitația speologilor români, o echipă franceză, formată din speologii Marcel Meyssonnier și Valérie Plichon, un paleontolog specializat pe ursul de peșteră, Michel Philippe, preistoricul Françoise Prudhomme și doi specialiști în artă de peșteră, Jean Clottes și Bernard Gély, au ajuns la picturile de la Coliboaia pe 16 mai 2010 și au atestat autenticitatea acestora.
Stabilirea autenticităţii s-a făcut prin analiză comparativă a picturilor din Coliboaia cu alte picturi rupestre din peşterile Europei. „Este o estimare pe baza unei tipologii a desenului, în sensul că într-o anumită perioadă, de exemplu, capul de cal are o anumită formă”, explică Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie. Jean Clottes a explicat că acest tip de examinare nu oferă data la care au fost realizate picturile, ci un răspuns la problema autenticităţii:
„Te uiţi cu atenţie la figuri ca să vezi dacă sunt greşeli, te uiţi la gradul de conservare al desenului, pentru că desenele făcute acum mii de ani au un aspect puţin alterat. În Coliboaia, unele dintre ele sunt zgâriate de urşii de peşteră, iar altele sunt zgâriate de lilieci. Acest lucru nu a fost făcut foarte recent, să spunem acum 50 de ani: urşii de peşteră au dispărut înainte de finalul ultimei glaciaţiuni (acum 15.000-20.000)”.
Datarea cu ajutorul C14 va fi făcută, cel mai probabil, de două-trei laboratoare, astfel încât să nu existe controverse legate de rezultatele obţinute. Referitor la oamenii preistorici care au făcut picturile, Clottes spune că este vorba de vântători-culegători, oameni care nu practicau agricultura sau creşterea animalelor. Una dintre primele teorii propuse de specialişti pentru a explica semnificaţiile picturilor rupestre a fost cea a lui Henri Breuil. El a interpretat picturile ca fiind scene de vânătoare ce aveau un scop magic. Astfel, oamenii preistorici le-ar fi vânat în mod simbolic pe pereţii peşterii, în credinţa că astfel vor vâna un număr cât mai mare de animale în realitate. Unul dintre cele mai importante argumente în favoarea acestei teorii era acela că unele figuri păreau să aibă îndreptate spre ele vârfuri de săgeţi. Jean Clottes, alături de alţi specialişti, a propus o altă explicaţie:
„Animalele pe care le desenau nu erau neapărat animalele pe care le vânau. De exemplu, în peştera Coliboaia sunt două reprezentări de rinoceri, iar acei oameni nu vânau rinoceri. Vânau cai, bizoni, reni şi urşi, dar nu rinoceri”.
Astfel, expertul francez consideră că picturile rupestre erau realizate în timpul ceremoniilor magice sau religioase:
„Aceste desene erau făcute adânc în interiorul peşterii, unde oamenii nu locuiau. Este acelaşi lucru ca şi în Franţa sau Spania. Sunt câteva peşteri în Franţa şi Spania în care mergeau unu, doi, trei kilometri în interiorul peşterii pentru a face desenele. Scopul lor era probabil de a fi folosite în ceremonii magice, religioase. Dar care era scopul exact al ceremoniei, nu putem şti”.
După picturile din Peștera Cuciulat – jud. Sălaj (vechime neolitic, peste 12.000 de ani), descoperite în 1978, este PENTRU A DOUA OARĂ când în Europa Centrală se atestă artă parietală așa de veche. Coliboaia este o peșteră activă, cu puncte mai dificile pe traseu, parcurgerea galeriei necesitând echipament speologic.
Lungimea totală a Peșterii Coliboaia este de 750 m. Zona cu picturi din Peștera Coliboaia nu este una accesibilă publicului larg și probabil va rămâne așa, având în vedere că se află într-o zonă cu sifoane inundate, care cere să se treacă pe sub apă. Cercetările ce au fost întreprinse aici au fost coordonate de către Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie și de directorul Muzeului Țării Crișurilor, Aurel Chiriac.
„Acest sit arheologic este deosebit de valoros, comparabil cu Sarmisegetusa sau Cucuteni, de pildă”, a conchis Viorel Lascu. În prezent peștera se află sub protecție, fiind închisă vizitatorilor și având statut de rezervaţie arheologică accesibilă numai specialiştilor. Publicul larg nu va fi privat complet de a vedea aceste PICTURI UNICAT, deoarece Consiliul Judeţean Bihor intenţionează să amenajeze un lanţ de peşteri în care să aducă şi reproduceri ale picturilor din Coliboaia, cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală.
Sursa: George V. Grigore
Adaptare: Carmen Pankau
Aceste 14 picturi mai sunt numite și „picturi negre” și ele reprezintă animale specifice epocii respective, printre care un bizon, un cal, o felină, unul sau două capete de urs și doi rinoceri lânoși. Aici se găsesc de asemenea și câteva gravuri. Pe sol sunt răspândite oase de urs de peșteră (Ursus spelaeus). În timpul șederii în peșteră, urșii au zgâriat și au lustruit pereții peșterii peste picturi, confirmând astfel autenticitatea acestora. La invitația speologilor români, o echipă franceză, formată din speologii Marcel Meyssonnier și Valérie Plichon, un paleontolog specializat pe ursul de peșteră, Michel Philippe, preistoricul Françoise Prudhomme și doi specialiști în artă de peșteră, Jean Clottes și Bernard Gély, au ajuns la picturile de la Coliboaia pe 16 mai 2010 și au atestat autenticitatea acestora.
Stabilirea autenticităţii s-a făcut prin analiză comparativă a picturilor din Coliboaia cu alte picturi rupestre din peşterile Europei. „Este o estimare pe baza unei tipologii a desenului, în sensul că într-o anumită perioadă, de exemplu, capul de cal are o anumită formă”, explică Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie. Jean Clottes a explicat că acest tip de examinare nu oferă data la care au fost realizate picturile, ci un răspuns la problema autenticităţii:
„Te uiţi cu atenţie la figuri ca să vezi dacă sunt greşeli, te uiţi la gradul de conservare al desenului, pentru că desenele făcute acum mii de ani au un aspect puţin alterat. În Coliboaia, unele dintre ele sunt zgâriate de urşii de peşteră, iar altele sunt zgâriate de lilieci. Acest lucru nu a fost făcut foarte recent, să spunem acum 50 de ani: urşii de peşteră au dispărut înainte de finalul ultimei glaciaţiuni (acum 15.000-20.000)”.
Datarea cu ajutorul C14 va fi făcută, cel mai probabil, de două-trei laboratoare, astfel încât să nu existe controverse legate de rezultatele obţinute. Referitor la oamenii preistorici care au făcut picturile, Clottes spune că este vorba de vântători-culegători, oameni care nu practicau agricultura sau creşterea animalelor. Una dintre primele teorii propuse de specialişti pentru a explica semnificaţiile picturilor rupestre a fost cea a lui Henri Breuil. El a interpretat picturile ca fiind scene de vânătoare ce aveau un scop magic. Astfel, oamenii preistorici le-ar fi vânat în mod simbolic pe pereţii peşterii, în credinţa că astfel vor vâna un număr cât mai mare de animale în realitate. Unul dintre cele mai importante argumente în favoarea acestei teorii era acela că unele figuri păreau să aibă îndreptate spre ele vârfuri de săgeţi. Jean Clottes, alături de alţi specialişti, a propus o altă explicaţie:
„Animalele pe care le desenau nu erau neapărat animalele pe care le vânau. De exemplu, în peştera Coliboaia sunt două reprezentări de rinoceri, iar acei oameni nu vânau rinoceri. Vânau cai, bizoni, reni şi urşi, dar nu rinoceri”.
Astfel, expertul francez consideră că picturile rupestre erau realizate în timpul ceremoniilor magice sau religioase:
„Aceste desene erau făcute adânc în interiorul peşterii, unde oamenii nu locuiau. Este acelaşi lucru ca şi în Franţa sau Spania. Sunt câteva peşteri în Franţa şi Spania în care mergeau unu, doi, trei kilometri în interiorul peşterii pentru a face desenele. Scopul lor era probabil de a fi folosite în ceremonii magice, religioase. Dar care era scopul exact al ceremoniei, nu putem şti”.
După picturile din Peștera Cuciulat – jud. Sălaj (vechime neolitic, peste 12.000 de ani), descoperite în 1978, este PENTRU A DOUA OARĂ când în Europa Centrală se atestă artă parietală așa de veche. Coliboaia este o peșteră activă, cu puncte mai dificile pe traseu, parcurgerea galeriei necesitând echipament speologic.
Lungimea totală a Peșterii Coliboaia este de 750 m. Zona cu picturi din Peștera Coliboaia nu este una accesibilă publicului larg și probabil va rămâne așa, având în vedere că se află într-o zonă cu sifoane inundate, care cere să se treacă pe sub apă. Cercetările ce au fost întreprinse aici au fost coordonate de către Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie și de directorul Muzeului Țării Crișurilor, Aurel Chiriac.
„Acest sit arheologic este deosebit de valoros, comparabil cu Sarmisegetusa sau Cucuteni, de pildă”, a conchis Viorel Lascu. În prezent peștera se află sub protecție, fiind închisă vizitatorilor și având statut de rezervaţie arheologică accesibilă numai specialiştilor. Publicul larg nu va fi privat complet de a vedea aceste PICTURI UNICAT, deoarece Consiliul Judeţean Bihor intenţionează să amenajeze un lanţ de peşteri în care să aducă şi reproduceri ale picturilor din Coliboaia, cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală.
Sursa: George V. Grigore
Adaptare: Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu