Stindardul geţilor, dragonul, este mult, mult mai vechi decât se crede și este eronat spus „dacic“. El este cu multe zeci de milenii mai vechi.
În jurul acestor steaguri sau draconi, cum li se mai spune, se aduna armata in caz de război. Aceste steaguri erau de doua feluri: sub formă de drapel (prapuri) și sub formă de stindard (dracones).
Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisă, fixat cu gâtul intr-o prăjină, facut din bronz sau argint iar coada era confectionată din stofă. Printr-un ingenios sistem interior, stindardul getic făcea să se audă, sub actiunea curenţilor de aer, un șuierat puternic care avea ca efect îmbărbătarea proprilor oșteni și panicarea inamicilor, și in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu îl mai auziseră.
Întreaga simbolistică getă se învârte în jurul simbolului LUP, care a întruchipat fidel o constiinţă de neam străvechi și războinic. LUPUL a înmănunchiat în simbolistica lui insăși obârșia totemică a NEAMULUI GET, aflat sub protecţia propriului Zeu, al cerului și al nemuririi și, geţii, potrivit unor reguli magice, i-au adus pe învinsi, zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburător alături de ei, i-au infipt capul intr-o suliţă și pentru a-și înfricoșa dușmanii cu imaginea lui terifiantă și șuieratul nepământean precum și pentru a arăta și inamicilor cum sfârșesc dusmanii lor, îl purtau cu ei în războaie.
Geţii, conform mărturiilor antice, dispuneau de o armată puternică, condusă autoritar, disciplinată și temeinic organizată, formată din unităţi de pedestrași și din unităţi de cavalerie. Ca razboinici, getii au fost mai ales apreciaţi datorită iscusinţei cu care mânuiau SICA (cuţitul/secera), armă specifică, cu care au intrat în nemurire.
Steagul cu balaur, dragonul, alaturi de cavalerii gemeni purtători de dragon (draco) reprezintă un simbol vexicologic caracteristic întregului neam getic. Dragonul alături de sica sintetizează imaginea alegorică a acestui neam care s-a născut și s-a afirmat sub semnul lupului. Acest steag, la fel de vechi ca și neamul getic, i-a insoţit permanent în luptă pe oștenii geţi și a produs o impresie deosebit de puternică asupra tuturor celor cu care slujitorii lui ZAMOLXE au venit in contact.
Este cert că acest semn heraldic a fost “preluat”(neîntrebat, adica furat de la Geţi – n. r. Carmen Pankau) oficial de romani DUPĂ DESFIINŢAREA STATULUI “DAC “, “Colonia romană Dacia” (Pământ și Neam getic, botezat de romani în “Dacia” - n. r. Carmen Pankau) și a dislocării unei părţi de populaţie getică în imperiu. Romanii au cunoscut Draconul getic printre trofeele pe care le-au adus din Geţia Carpatină.
LUPUL – STINDARD MULTIMILENAR GETIC
Constantin N. Bărbulescu considera că stindardul cu cap de lup și trup de balaur a fost atribuit de arheologi „unui animal simbolic al localnicilor din Carpati” încă din perioada Hallstatt (1.200 - 700 î.Hr.). Acest stindard, reprezentat și pe Columna lui Traian, a fost descoperit recent în localitatea Budureasa, judetul Bihor, a carui descriere este graitoare:
„cu un cap de lup, prelungit în chip de șarpe prin niste fâșii de stofă, care la bătaia vântului se umflau și alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală”; avem așadar lupul în pozitie ofensivă, deci ca simbol religios de apărare.
Militarii geto-daci au răspândit dragonul getic pâna în Britania, după cum menţionează André Maurois:
„aceasta cohorta, formata din 1.000 de daci (militaria) a staţionat în Britania două secole”, avându-și reședinţa în castrul de la Amboglana (Camboglana), iar după ce au fost lăsaţi la vatră, ei au fost împământeniţi pe pamânturile Britaniei, devenind “cetateni romani”, dar CONȘTIENŢI de originea lor etnică, GETICĂ.
Dragonul, care mai târziu a fost “adoptat” și de celţi, gali și englezi, își are originea în stindardul getic, în balaurul zburător pe care geto-dacii din trupa Cohors I Aelia Dacorum l-au arborat, desigur în timpul bătăliilor, pe meterezele de la Amboglana. Copiii acestor luptători au intrat și ei în armata romană, fiind educati în spirit militar, luptând pe la extremităţile imperiului în Cohors Gemina Dacorum Gordiana, Cohorta getulilor (în Iudeea), Alla I Dacorum (în Panonia).
Dacă în ţinuturile dunărene dragonul a dispărut o vreme, CELE TREI CULORI (roșu, galben și albastru) și-au urmat DESTINUL VEȘNICIEI, astfel că pe vremea REGELUI ARTHUR se menţionează pe la anul 420 insignele unor unităţi militare staţionate pe aceste meleaguri, în lucrarea “Notitia dignitatum”, iar legiunea V – Macedonica și XIII Gemina SE EVIDENŢIAZĂ PRIN SUCCESIUNEA FRAPANTĂ A CELOR TREI CULORI: roșu, galben și albastru.
STINDARDUL CĂLUȘARILOR, asa cum îl cunoaștem azi, alcătuit din panglici colorate, se aseamănă cu stindardul geţilor, descris de Arian pe jumatatea secolului al II-lea. Astfel BALAURUL A INTRAT ÎN FOLCLOR, în legende și credinţe populare, sub formă de simbol negativ, iar culorile s-au înscris în obiceiul pamântului, în timp ce prin alte locuri, dăinuie și prin secolul al XII-lea la vlahii din Peninsula Balcanică.
Stindardul are cromatica celor mai intense CULORI ALE CURCUBEULUI, care a fost aleasă pentru a-l întruchipa pe ZAMOLXIS, iar metamorfoza totemică, din necesităţi de supravieţuire, a salvat cromatica IDENTITĂTII PAMÂNTULUI ROMÂNESC de la FACEREA LUMII SALE.
Dragonul, sinteza dintre ȘARPE și LUP, având ca atribute ORGOLIUL și FORŢA, le-a impus tuturor teamă și respect.
Sursa: Basarabia literara
Adaptare si foto: Carmen Pankau
❤️💛💙🐲🐝
RăspundețiȘtergere