miercuri, 5 iunie 2019

ACADEMIA ROMÂNĂ PATRONEAZĂ FALSURI ISTORICE, ÎN DAUNA ISTORIEI POPORULUI ROMÂN (3/3)


-URMARE-

Războiul romanilor împotriva geţilor carpatini de la Adamclisi, a avut loc în iarna anilor 101 – 102. (Sursa: Enciclopedia Wikipedia.) Prin urmare, luptele s-au dat în cel mai friguros sezon dintre ani. Pe metopele Monumentului de la Adamclisi sunt înfățișați însă luptători dezbrăcați până la brâu, ce demonstrează fără tăgadă o climă caldă.




Pe Monumentul antic de la Adamclisi, apar luptători dezbrăcați până la brâu. Ceea ce dovedește că luptele înfățișate pe metope au avut loc în sezonul estival sau într-o perioadă climatică anterioară epocii romane.

Altarul roman pe care au fost incinerați peste 3.800 luptători romani, ce au pierit în luptele cu geţii la Adamclisi în iarna anilor 101 - 102, este amplasat între cele două ziduri de apărare concentrice ale așezării umane, descoperită de autor. Ce i-a determinat pe romani să evite zona în care era amplasat monumentul? Din cercetările autorului, făcute prin teledetecție extrasenzorială, rezultă că Monumentul antic de la Adamclisi este amplasat în piața centrală a unei așezării umane fortificate.  

Pe componentele monumentului sunt reprezentați palmieri și alți arbori exotici, care se dezvoltă într-o climă subtropicală. Din punct de vedere climatologic, o climă subtropicală în regiunea Dobrogei de sud a fost cu aproximativ 6.000 ani în urmă. În acest timp, de pildă, pe teritoriul Marii Britanii se coceau două recolte de cereale pe an. 

 



Luptători dezbrăcați până la brâu, pe metopele monumentului de la Adamclisi. A se vedea în partea de jos a imaginii, stindardul getic - șarpele cu capul de lup, care înconjoară monumentul.

Pe alte metope ale Monumentului de la Adamclisi sunt înfățișate scene cu mituri arhaice, cum ar fi lupta grecilor cu amazoanele de la Dunărea de Jos, lupte cu giganții, etc. În privința falsificării istoriei poporului român, următoarea întâmplare este edificatoare. Autorul a surprins un dialog între profesorul dr. Adrian Rădulescu, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și un tânăr arheolog subaltern. Discuția a avut loc într-un autoturism, ce se afla în drum către Adamclisi:


"- Care este stadiul lucrărilor pe șantierul tău? a întrebat profesorul.


- Domnule director, am decopertat o necropolă cu oameni îngropați în poziție verticală…


- Imposibil! - a răspuns profesorul Rădulescu.


- Vă jur, domnule director, că spun adevărul!


- Imposibil! a replicat pe un ton tăios, profesorul Adrian Rădulescu.


- Lăsați, îi chircim noi! răspunse tânărul arheolog."


Dacă la săpături ar fi participat și climatologi, hidrologi și geologi, poate că ar fi stabilit că poziția verticală a decedaților ar putea avea alte cauze. De exemplu, oameni au fost surprinși de o viitură catastrofală de ape. Cea ce ar dovedi, că evenimentele înfățișate pe metope s-au petrecut cu circa 6.000 de ani în urmă, după ruperea pragului geologic de la Bosfor și năvălirea apelor din oceanul planetar în bazinul Mării Negre. Dovada a dispărut prin ”chircirea” scheletelor decopertate de tânărul arheolog. Voi pleda neîncetat pentru o cercetare multidisciplinară a istoriei omenirii. O problemă de atare importanță nu poate fi lăsată la discreția unor arheologi.



Am fotografiat în detaliu, în anul 1981, toate componentele Monumentului antic de la Adamclisi și păstrez fotografiile la dispoziția cercetătorilor din întreaga lume, care vor să afle adevărul despre acest mausoleu controversat al antichității. Printr-o analiză preliminară efectuată asupra pieselor originale adăpostite la Muzeul de Arheologie din Adamclisi, rezultă următoarele:
  • Pe componentele originale nu se găsește nici un detaliu care să susțină ipoteza, că bătălia de la Adamclisi dintre romani și geţi s-ar fi dat în iarna anilor 101 – 102;
  • Pe componentele monumentului antic sunt reprezentați palmieri și alți arbori exotici, care se dezvoltă într-o climă subtropicală;
  • Pe alte metope ale Monumentului de la Adamclisi sunt înfățișate scene cu mituri arhaice, cum ar fi lupta grecilor cu amazoanele de la Dunărea de Jos, lupte cu giganții, etc., fără nicio legătură cu epoca traiană;
  • Pe metopa 4 din componența monumentului de la Adamclisi, nu este înfățișată sinuciderea regelui get, Decebal;
  • Personajul militar de pe metopa 32 nu este împăratul roman, Traian;
  • Pe friza monumentului de la Adamclisi sunt simboluri necunoscute, unicat în arhitectura monumentală antică. Romburi preistorice, ce au originea în epipaleolitic, octogoni şi alte figuri geometrice, care se află într-o ordine prestabilită;
  • Monumentul de la Adamclisi este înconjurat de un basorelief reprezentând stindardul getic, șarpele cu capul de lup;
  • Armamentul înfățișat pe metope este specific epocii bronzului;
  • Există numeroase vestigii subterane în jurul monumentului ale unei așezări umane fortificate, cu edificii publice și sanctuare, înconjurată cu două ziduri de apărare concentrice;
  • Pe componentele monumentului sunt reprezentați palmieri și alți arbori exotici, care cresc într-un climat cald;
  • Pe monumentul de la Adamclisi există simboluri funerare antice: leii funerari și gorgone;
  • Nu există niciun izvor documentar antic în care să fie menționată construcția monumentului de la Adamclisi. Prin urmare, monumentul de la Adamclisi este anterior epocilor istorice cunoscute.
Am prezentat cititorilor în cele 3 episoade, doar câteva din dovezile falsificării Monumentului antic de la Adamclisi. Complexul monumental restaurat a fost contrafăcut în proporție integrală. Este posibil ca Mausoleul antic de la Adamclisi să fie mai vechi cu vreo 4.000 de ani, decât au stabilit academicienii istorici români. Dintr-o trăsătură de condei, istoricii români au șters patru milenii (!) din istoria veche a României; cea ce reprezintă o acțiune bizară de mistificare a istoriei unui popor european. Cine răspunde pentru banii europeni cheltuiți de-a surda, pentru reabilitarea unui monument contrafăcut?

Nota autorului. Cititorii sunt rugați să distribuie acest articol către mai multe surse documentare. Poate vom determina Academia Română să reia cu responsabilitate cercetările – de astă dată, multidisciplinare - asupra Mausoleului antic de la Adamclisi.


-SFÂRȘIT- (?)

 Sursa: Vasile Rudan
Adaptare: Carmen Pankau


2 comentarii:

  1. Am prezentat cititorilor în cele 3 episoade, doar câteva din dovezile falsificării Monumentului antic de la Adamclisi. Complexul monumental restaurat a fost contrafăcut în proporție integrală. Este posibil ca Mausoleul antic de la Adamclisi să fie mai vechi cu vreo 4.000 de ani, decât au stabilit academicienii istorici români. Dintr-o trăsătură de condei, istoricii români au șters patru milenii din istoria veche a României; cea ce reprezintă o acțiune bizară de mistificare a istoriei unui popor european. Cine răspunde pentru banii europeni cheltuiți de-a surda, pentru reabilitarea unui monument contrafăcut?



    Nota autorului. Cititorii sunt rugați să distribuie acest articol către mai multe surse documentare. Poate vom determina Academia Română să reia cu responsabilitate cercetările – de astă dată, multidisciplinare - asupra Mausoleului antic de la Adamclisi.
    Sursa: Vasile Rudan
    Adaptare: Carmen Pankau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi senzational daca s-ar schimba ceva, de buna voie! Dar, cândva nu vor avea încotro, adevarul iese singur la iveala!

      Ștergere