Numele nostru etnic, ROMÂN, este UNUL DINTRE CELE MAI VECHI DIN LUME, iar în limba ”PRIMORDIALĂ”, din care provine ca şi latinescul Romanus, era înţeles ca RO MAN, având mai multe sensuri, de obicei pozitive:
Să NU uităm că LIMBA LATINĂ este o LIMBĂ ROMÂNEASCĂ, și NU vice-versa!
La sfârșitul secolului l e.n., antichitatea îi numea pe strămoșii noștri, încă, GEȚI.
Așa apare scris și pe Tăblițele de plumb descoperite la Sinaia și NU denumirea de “daci”.
“Daci” este denumirea pe care romanii cotropitori le-au dat-o geţilor înrobiţi de ei, iar această bucată ocupată de ei era numai în proporţie de 14% din suprafaţa Geţiei, conform calculului domnului Gabriel Gheorghe (Fundaţia Gândirea).
Dar pe tăblițele de la Sinaia apare de 17 ori scris numele de RUMUN, în diferite variante, și care a definit identitatea strămoșilor noștri alături de cel de GET, cum se va arăta în continuare pe Tăbliţe :
T 19 MOΣ APΥMΥN OΣ – ultimul rând (Moș Arimin os; Moș Arumun os, adică tare sau puternic, a fost strămoșul ancestral al neamurilor de păstori carpatini și din această rădăcină lingvistică au ieșit ARMÎN și RUMUN, iar mai târziu în feudalism avem RUMÎN).
În vechea limbă din mileniile V - lll î.e.n. cuvîntul „ari“ însemna: lăudat, merituos, strălucitor, iar “min” avea sensul de soț, soție, putere regală, faimă nemărginită.
Iată acum denumirea noastră etnică de pe aceste Tăbliţe:
T 31 PUMUNO – RUMUNO (primul rând);
T 32 PΥMΩM – RIMON (rândul doi mijloc);
T 36 PΥΩMΥΩNU – RUMUNU (rd.1 și 2); medalion volumul ll pagina 528 PΥOMVN- RUMUN (rd. 5-6);
T 47 PIOMVNO – RUMUNO (rd.2);
T 50 PΥOMΥONV – RUMUNU (rd 3);
T 55 PVMVNV – RUMUNU (rd. 4 de jos în sus);
T 57 PϒΩMϒΩNO – RUMUNU (rd. 4);
T 64 PVMYNO – RUMUNU (rd. 4);
T 65 POMVNO – RUMUNU (rd 1-2);
T 66 PIOMYON – RUMUN (rd 2);
T 68 PIOMVNO – RUMUNO (rd. 2);
T 70 PVMVNV – RUMUNU (rd. 2);
T 71 PVMVNO – RUMUNU (rd. 4);
T 73 PVMYN – RUMUN (rd. 3);
T 74 PVMVNY – RUMUNI (rd. 2).
”Conducător Curat; Cel care se poartă frumos; Cel ce o duce bine; Domn de Rouă” (cf. rom. rouă; a mâna; rumen; romaniţă; a rămâne ”a învinge; a câştiga”).În Antichitate, până la venirea romanilor, "Roman" era un atribut al marilor conducători ai geţilor, iar mai apoi, ca să-i deosebească pe venetici, adică pe cei veniţi din Italia, strămoşii noştri i-au numit ROMULA ”Cei Desprinşi; Cei Aparte; Străini; Ciudaţi” (cf. rom. ramură; hărmălaie), de unde româna medievală a moştenit RÂMLEAN.
Să NU uităm că LIMBA LATINĂ este o LIMBĂ ROMÂNEASCĂ, și NU vice-versa!
La sfârșitul secolului l e.n., antichitatea îi numea pe strămoșii noștri, încă, GEȚI.
Așa apare scris și pe Tăblițele de plumb descoperite la Sinaia și NU denumirea de “daci”.
“Daci” este denumirea pe care romanii cotropitori le-au dat-o geţilor înrobiţi de ei, iar această bucată ocupată de ei era numai în proporţie de 14% din suprafaţa Geţiei, conform calculului domnului Gabriel Gheorghe (Fundaţia Gândirea).
Dar pe tăblițele de la Sinaia apare de 17 ori scris numele de RUMUN, în diferite variante, și care a definit identitatea strămoșilor noștri alături de cel de GET, cum se va arăta în continuare pe Tăbliţe :
T 19 MOΣ APΥMΥN OΣ – ultimul rând (Moș Arimin os; Moș Arumun os, adică tare sau puternic, a fost strămoșul ancestral al neamurilor de păstori carpatini și din această rădăcină lingvistică au ieșit ARMÎN și RUMUN, iar mai târziu în feudalism avem RUMÎN).
În vechea limbă din mileniile V - lll î.e.n. cuvîntul „ari“ însemna: lăudat, merituos, strălucitor, iar “min” avea sensul de soț, soție, putere regală, faimă nemărginită.
Iată acum denumirea noastră etnică de pe aceste Tăbliţe:
T 31 PUMUNO – RUMUNO (primul rând);
T 32 PΥMΩM – RIMON (rândul doi mijloc);
T 36 PΥΩMΥΩNU – RUMUNU (rd.1 și 2); medalion volumul ll pagina 528 PΥOMVN- RUMUN (rd. 5-6);
T 47 PIOMVNO – RUMUNO (rd.2);
T 50 PΥOMΥONV – RUMUNU (rd 3);
T 55 PVMVNV – RUMUNU (rd. 4 de jos în sus);
T 57 PϒΩMϒΩNO – RUMUNU (rd. 4);
T 64 PVMYNO – RUMUNU (rd. 4);
T 65 POMVNO – RUMUNU (rd 1-2);
T 66 PIOMYON – RUMUN (rd 2);
T 68 PIOMVNO – RUMUNO (rd. 2);
T 70 PVMVNV – RUMUNU (rd. 2);
T 71 PVMVNO – RUMUNU (rd. 4);
T 73 PVMYN – RUMUN (rd. 3);
T 74 PVMVNY – RUMUNI (rd. 2).
După cum se observă, și pe aceste tăbliţe, Străbunii noștri, Geţii, NU și-au spus NICIODATĂ „daci“!
În afară de aceasta, să reţinem că:
🔸francezii ne scriu roumain (rumen),
🔸spaniolii ne scriu rumano,
🔸italienii ne scriu rumeno,
🔸nemţii ne scriu rumän.
Alte popoare păstrează, la rândul lor, corect rădăcina “RUMUN” ca de exemplu:
🔸lituanienii ne spun rumenijos,
🔸rușii ne spun rumînski,
🔸polonezii ne spun rumunu.
Așa că, să ne dezbărăm de acest etnonim fals de “daci” și “Dacia”, de care destul de mulţi se ţin cu disperare, așa au fost ei îndoctrinaţi. Motivul acestei minciuni este de a ne debarasa de etnonimul nostru GET, și prin aceasta de a renunţa de bună voie la vechimea noastră multimilenară.
O încercare nereușită de a ne șterge trecutul, istoria noastră, neamul nostru strălucit și legendar.
Concluzionând, numele nostru etnic de “RUMUN“, “ROMÂN” este CORECT și NU îl vom schimba niciodată!
Quod erat demonstrandum!
☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!
Surse informaționale: Gabriel Gheorghe, Adrian Bucurescu și Olariu Arimin.

Autor: Carmen Pankau
Odata si odata tainele Vaticanului vor fi dezvaluite.Asta depinde de patriotismul si diplomatia oamenilor politici.
RăspundețiȘtergereCorect
ȘtergereCEL MAI FRUMOS NUME DIN LUME. Lăudați în veci să fie strămoșii noștri Pelasgo-Geți și noi să fim mândri cu suntem urmașii lor direcți. Să nu ne fie rușine de strămoșii noștri Pelasgo-Geți. NIASCHARIAN -- Să renastem.E TIMPUL SĂ NE UNIM DOAR ASTFEL NU VOM DĂINUI.
RăspundețiȘtergereExcelent
RăspundețiȘtergereVā multumesc pentru o asa informatie.
ȘtergereInformații valoroase și ma gândesc de ce nu devin oficiale, scrise în istoria din școlile noastre?
RăspundețiȘtergereToți de la Râm ne tragem...😏
RăspundețiȘtergereToți,de la Râm ne tragem...
RăspundețiȘtergereUnii caută să nu ne aflăm rădăcinile,au alte interese , poate generațiile viitoare, dacă va mai rămâne ceva, după cum observăm, viitorul nostru e dus în alte țări,dar poate nu vom dispărea!
RăspundețiȘtergereNu noi vom dispărea. Ei vor dispărea
ȘtergereNiascharian
RăspundețiȘtergereSlaviti fie străbuni noștri cu credință în Dumnezeu , oameni cu dragoste de țară și popor, Voi cei de azi ce facetiiii🤔🤔🤔🤔🤔🤔🤔
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
RăspundețiȘtergereCănd ajungem cu logica si descoperirili ascunse nouă, la RAMANIA FELIX...aceasta.i obărșia noastră adevărară!
RăspundețiȘtergere