Printre triburile getice menţionate pe teritoriul Geţiei Carpatine de geograful grec Ptolemeu în Geografia, se află şi cel al costobocilor. Costobocii sunt identificați cu cultura arheologică de tip Lipiţa. Oamenii de ştiinţă i-au atribuit în mod explicit acestei culturi o origine getică. Izvoarele arheologice din România, din faza secolelor I a.Chr. și I p.Chr., își găsesc analogii în așezările de tip Poiana-Răcătău-Tinosul, iar cele din faza sec.II-III. p.Chr., în cadrul culturii carpice, cu unele deosebiri care se explică prin situarea periferică a culturii Lipița, în partea de nord şi nord-est a lumii geto-dacice.
O inscripţie în limba latină, descoperită în Roma pe un monument funerar, a fost dedicată Ziei (Zia sau Ziais), regina costobocilor. Oamenii de ştiinţă cred că inscripţia datează din secolul al II-lea p.Chr. Zia, regina defunctă, fiică a lui Tiatus, era soţia lui Pieporus, rege al geţilor costoboci.
Textul latin spune că monumentul a fost ridicat de cei doi nepoţi, Natoporus şi Drilgisa, în memoria dragei lor bunici.
Inscripţia de pe monumentul din Roma, astăzi
pierdut, a fost publicată pentru prima dată de savantul italian
Mariangelus Accursius în secolul al 16-lea, iar în 1740 a fost publicată
de Lodovico Antonio Muratori, în lucrarea Novus Thesaurus Veterum
Inscriptionum, 2, editată la Milano. Iată conţinutul inscripţiei:
Regina costobocilor purta numele Zia sau Ziais. Zia este un nume feminin tipic getic, atestat și în Moesia Inferior. Ea fost trimisă la Roma împreuna cu nepoţii săi, în jurul anului 170 p.Chr., ca garanţie a fidelităţii tribului faţă de imperiu. Acolo, în centrul lumii "civilizate" al acelei epoci, într-o lume străină pentru ea, a avut mare grijă de vlăstarele regale – nepoţii, care au iubit-o mult, fapt de altfel atestat pe monumentul funerar. Numele Zinca, nume getic și el, este probabil un derivat al numelui Zia. Este posibil ca acest nume să se fi perpetuat de-a lungul secolelor, ajungând până la noi sub forma Zinca (vezi Zinca Golescu).
Tatăl Ziei era un anume Tiatus, probabil un get din clasa nobililor, un tarabostes. Tiatus este un nume getic, care începe cu prefixul „tia” (vezi Tiamarcos, bazileul tribului buridavensilor), tipic pentru unele nume getice. Numele Tiato este atestat pe o pictură găsită fragmentar la Maximianon, un fort roman din estul Egiptului. După cum se ştie, politica imperiului roman era ca bărbaţii recrutaţi în armata romană din provincii, să fie trimişi să lupte în alte zone îndepărtate ale imperiului. Acesta a fost şi cazul populaţiei masculine din Geto-Dacia, care a făcut parte din unităţi auxiliare active în cadrul legiunilor romane, în multe alte părţi ale imperiului roman, cum ar fi Britania, Spania, Germania, nordul Africii sau Asia. Din perioada împăratului Traian sunt cunoscute ALA I ULPIA DACORUM în Cappadocia şi COHORS I ULPIA DACORUM în Siria, iar sub împăratul Hadrian, COHORS I AELIA DACORUM lupta în Britania. În perioada împăraţilor Marcus Aurelius şi Caracalla, în Panonia Superior se afla COHORS II AURELIA DACORUM.
REGELE GEŢILOR COSTOBOCI, PIEPORUS
Pieporus este un nume getic care se termină în sufixul „por”, un element onomastic frecvent în componenţa numelor getice. Interpretând hărţile lui Ptolemeu, Gudmund Schutte (1929), a emis o teorie în care arată că “au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii transmontani şi costobocii din Dacia Romană”.
Atributul de „transmontanoi” a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferenţia geografic cele două grupuri de costoboci. În Getica, Vasile Pârvan (1926) a admis şi el această interpretare.
Prin urmare, este posibil ca Pieporus să fi fost regele costobocilor vestici, localizaţi de geograful grec Ptolemeu în Geografia sa, în cartea a III-a,8,3, “în Dacia dinaintea cuceririi romane”. Situaţi la nord de Dacia romană, ei au fost cei care au făcut parte din coaliţia anti-romană în primul război marcoman (166-172 p.Chr.), cei care au făcut incursiuni în provincia Dacia în 170 p.Chr., cei care în acelaşi an, au fost atacaţi de astingi la încurajarea guvernatorului Daciei romane – Sextus Cornelius Clemens, cei care în final, după ce au fost aduşi la ascultare de către romani, au fost primiţi în provincia romană Dacia în numar de 12.000. Unii cercetători sugerează că acesta este momentul, undeva pe la anul 172 p.Chr., când membrii familiei regelui Pieporus au fost trimişi la Roma, în calitate de ostatici, ca garanţie a fidelitaţii faţă de Imperiul Roman.
În Dacia Romană, aşezările asociate cu costobocii şi regele lor Pieporus, par să fi fost capitala Piroboridava şi oraşele Tamasidava, Utidava si Trifulon.
Pe lânga atestarea lui Pieporus ca rege al acestui trib getic al costobocilor, mai există un alt nume costoboc asociat cu titlul de rege şi anume, Bithoporus. Atât Pieporus, cât şi Bithoporus, sunt nume tipic getice.
Bithoporus este posibil să fi fost rege al costobocilor estici, numiti transmontani de Ptolemeu şi localizaţi, în cartea a III-a,5,9, “în Sarmaţia europeană” (extremitatea nordică a Carpaților, locuitori ai oraşului Setidava, astăzi în Polonia). Ei au fost vecini şi aliaţi cu bastarnii şi sarmaţii, au fost cei care ajutaţi de aceştia, au traversat Dunărea îngheţată în iarna 170/171 p.Chr., au invadat şi jefuit teritoriile romane începând cu Moesia Inferior (din care făcea parte şi Dobrogea actuală), Moesia Superior până în Dardania, apoi ofensiva lor a continuat spre sud, prin Macedonia, terminând cu Grecia, de unde au fost alungaţi în final de armata procuratorului Lucius Iulius Vehilius Gratus Iulianus.
Natoporus si Drilgisa, nepotii regilor costoboci, deveniţi probabil între timp cetăţeni ai Romei, au ridicat monumentul funerar ca recunoştinţă pentru Zia, cea care a fost bunica lor dragă, dar şi regină a costobocilor.
D . M
ZIAI TIATI. FIL.
DACAE. VXORI
PIEPORI. REGIS
COISSTOBOCENSIS
NATOPORUS ET
DRILGISA AVIAE
CARISS. B. M. FECER.
Traducerea:
"Spiritele morților (dedicate) lui ZIA (IS),
fiica dacică a lui TIATUS,
soția lui PIEPORUS,
regele Costobocilor,
NATOPORUS și DRIGISA
au făcut acest memorial
pentru cea mai dragă
și merituoasă bunică". (Carmen Pankau)
Regina costobocilor purta numele Zia sau Ziais. Zia este un nume feminin tipic getic, atestat și în Moesia Inferior. Ea fost trimisă la Roma împreuna cu nepoţii săi, în jurul anului 170 p.Chr., ca garanţie a fidelităţii tribului faţă de imperiu. Acolo, în centrul lumii "civilizate" al acelei epoci, într-o lume străină pentru ea, a avut mare grijă de vlăstarele regale – nepoţii, care au iubit-o mult, fapt de altfel atestat pe monumentul funerar. Numele Zinca, nume getic și el, este probabil un derivat al numelui Zia. Este posibil ca acest nume să se fi perpetuat de-a lungul secolelor, ajungând până la noi sub forma Zinca (vezi Zinca Golescu).
Tatăl Ziei era un anume Tiatus, probabil un get din clasa nobililor, un tarabostes. Tiatus este un nume getic, care începe cu prefixul „tia” (vezi Tiamarcos, bazileul tribului buridavensilor), tipic pentru unele nume getice. Numele Tiato este atestat pe o pictură găsită fragmentar la Maximianon, un fort roman din estul Egiptului. După cum se ştie, politica imperiului roman era ca bărbaţii recrutaţi în armata romană din provincii, să fie trimişi să lupte în alte zone îndepărtate ale imperiului. Acesta a fost şi cazul populaţiei masculine din Geto-Dacia, care a făcut parte din unităţi auxiliare active în cadrul legiunilor romane, în multe alte părţi ale imperiului roman, cum ar fi Britania, Spania, Germania, nordul Africii sau Asia. Din perioada împăratului Traian sunt cunoscute ALA I ULPIA DACORUM în Cappadocia şi COHORS I ULPIA DACORUM în Siria, iar sub împăratul Hadrian, COHORS I AELIA DACORUM lupta în Britania. În perioada împăraţilor Marcus Aurelius şi Caracalla, în Panonia Superior se afla COHORS II AURELIA DACORUM.
REGELE GEŢILOR COSTOBOCI, PIEPORUS
Pieporus este un nume getic care se termină în sufixul „por”, un element onomastic frecvent în componenţa numelor getice. Interpretând hărţile lui Ptolemeu, Gudmund Schutte (1929), a emis o teorie în care arată că “au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii transmontani şi costobocii din Dacia Romană”.
Atributul de „transmontanoi” a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferenţia geografic cele două grupuri de costoboci. În Getica, Vasile Pârvan (1926) a admis şi el această interpretare.
Prin urmare, este posibil ca Pieporus să fi fost regele costobocilor vestici, localizaţi de geograful grec Ptolemeu în Geografia sa, în cartea a III-a,8,3, “în Dacia dinaintea cuceririi romane”. Situaţi la nord de Dacia romană, ei au fost cei care au făcut parte din coaliţia anti-romană în primul război marcoman (166-172 p.Chr.), cei care au făcut incursiuni în provincia Dacia în 170 p.Chr., cei care în acelaşi an, au fost atacaţi de astingi la încurajarea guvernatorului Daciei romane – Sextus Cornelius Clemens, cei care în final, după ce au fost aduşi la ascultare de către romani, au fost primiţi în provincia romană Dacia în numar de 12.000. Unii cercetători sugerează că acesta este momentul, undeva pe la anul 172 p.Chr., când membrii familiei regelui Pieporus au fost trimişi la Roma, în calitate de ostatici, ca garanţie a fidelitaţii faţă de Imperiul Roman.
În Dacia Romană, aşezările asociate cu costobocii şi regele lor Pieporus, par să fi fost capitala Piroboridava şi oraşele Tamasidava, Utidava si Trifulon.
Pe lânga atestarea lui Pieporus ca rege al acestui trib getic al costobocilor, mai există un alt nume costoboc asociat cu titlul de rege şi anume, Bithoporus. Atât Pieporus, cât şi Bithoporus, sunt nume tipic getice.
Bithoporus este posibil să fi fost rege al costobocilor estici, numiti transmontani de Ptolemeu şi localizaţi, în cartea a III-a,5,9, “în Sarmaţia europeană” (extremitatea nordică a Carpaților, locuitori ai oraşului Setidava, astăzi în Polonia). Ei au fost vecini şi aliaţi cu bastarnii şi sarmaţii, au fost cei care ajutaţi de aceştia, au traversat Dunărea îngheţată în iarna 170/171 p.Chr., au invadat şi jefuit teritoriile romane începând cu Moesia Inferior (din care făcea parte şi Dobrogea actuală), Moesia Superior până în Dardania, apoi ofensiva lor a continuat spre sud, prin Macedonia, terminând cu Grecia, de unde au fost alungaţi în final de armata procuratorului Lucius Iulius Vehilius Gratus Iulianus.
Natoporus si Drilgisa, nepotii regilor costoboci, deveniţi probabil între timp cetăţeni ai Romei, au ridicat monumentul funerar ca recunoştinţă pentru Zia, cea care a fost bunica lor dragă, dar şi regină a costobocilor.
Natoporus este un nume getic, care se termină de asemenea
în „por”, un frecvent element onomastic getic, ca şi în cazul numelor
Pieporus sau Bithoporus. Numele unui soldat numit Natopor este cunoscut
de pe mai multe fragmente ceramice găsite la Mons Claudianus în estul
Egiptului. Găsim acelaşi nume şi pe o diplomă militară romană emisă în
127 p.Chr. în Mauritania Caesariensis, care a fost acordată unui soldat
get şi celor doi copii ai săi, un fiu Nattoporis şi o fiică, Duccidava.
De asemenea, pe o diplomă militară emisă în 127 p.Chr. în Germania
Inferior, pe care, tatăl unui soldat dac este numit Natusis, un nume
format cu acelaşi prim element „nat”, dar asociat cu un alt sufix („si”
sau „zi”).
Drilgisa este la fel, un nume getic . Este considerat o variantă cu infixul „l” a numelui Drigisa. Acest nume este atestat în Moesia Inferior ca fiind numele veteranului roman Aurelius Drigisa şi în Moesia Superior ca fiind numele legionarului Titus Aurelius Drigissa. Elementul final „gisa” este frecvent în onomastica getică.
Cu privire la soarta triburilor costobocilor şi ieşirea lor din istorie, părerile oamenilor de ştiinţă sunt diferite.
După cum arată descoperirile arheologice, nordul Moldovei, zonă de INTERFERENŢĂ între culturile costobocă şi carpică, a fost dominată de costoboci până în anul 170 p.Chr. După această dată regiunea amintită a intrat sub controlul carpilor.
Sursa: Nicolae Sabin Dordea
Adaptare și foto: Carmen Pankau
Drilgisa este la fel, un nume getic . Este considerat o variantă cu infixul „l” a numelui Drigisa. Acest nume este atestat în Moesia Inferior ca fiind numele veteranului roman Aurelius Drigisa şi în Moesia Superior ca fiind numele legionarului Titus Aurelius Drigissa. Elementul final „gisa” este frecvent în onomastica getică.
Cu privire la soarta triburilor costobocilor şi ieşirea lor din istorie, părerile oamenilor de ştiinţă sunt diferite.
După cum arată descoperirile arheologice, nordul Moldovei, zonă de INTERFERENŢĂ între culturile costobocă şi carpică, a fost dominată de costoboci până în anul 170 p.Chr. După această dată regiunea amintită a intrat sub controlul carpilor.
Sursa: Nicolae Sabin Dordea
Adaptare și foto: Carmen Pankau
MULTUMIM FRUMOS!INTERESANT!
RăspundețiȘtergereMulțumim CARMEN PANKAU
RăspundețiȘtergere