În munții Apuseni, la o altitudine de aproape 500 de metri, se află un
obiectiv turistic pe care orice român dornic să se delecteze cu frumusețile
patriei ar trebui să-l viziteze. Formațiunea carstică se află în Bihor, pe raza
comunei Pietroasa. Cavernamentul a fost descoperit după o explozie, în urma
unor activități de extracție a marmurei, într-o zonă aflată nu departe de
frumosul sat Chișcău. Traian Curta este minerul care a făcut descoperirea care
ulterior avea sa devina unul din cele mai importante obiective turistice din
România, fiind vizitată de numeroși turiști români și străini. Numele de „CHIȘCĂU”,
poate veni de la „chișcă”, ca și „caltaboș făcut din stomacul sau din
intestinele porcului, umplute cu carne tocată și cu păsat (sau orez)”.
Adverbial, poate avea sens de „plin, îndesat până la refuz”, ca și „tobă,
cârnat, dens, îndesat”.
Acest nume îl poartă și un săculeț lung umplut cu nisip, cu care poți să
bați pe cineva fără să-i rămână vânătăi. Dovedindu-se importanța simbolică a
acestui nume (GEȚII DE AUR PRIMORDIALI și Vechea Biserică
Valaho – Egipteană) avem în România nume de localități precum Chișcău,
Chișcani, Chișcăreni.
Mai se folosește expresia „Chișcă-babă”, sau „Pișcă
Babă” („Care pișcă, ustură și doare” – Nașterea din Nou), sau „Ba-Bană”, ca
o „Babă Barosană” (baros – ca ciocan mare), Baba Mare, Bătrâna (ca și Muntele
din Bucegi), Sfatul Babelor Barosane (Băbătâile; Baba Gaya; Baba Caia, Baba
Cloanța (Știrba), Baba – Huța (Ana – Hâța), Ba – dochia (Baba Dochia), Ba –
hârca (Baba Hârca) din Bucegi. De aceea porcul este singurul animal (omnivor,
ca și omul) căruia îi facem pomană, iar ritualul sacrificării lui (Ignatul,
timpul lui Agni-Inga (zeul) – T; de unde localitatea Agnita) are asemănări cu
venirea cataclismului cosmic și urmării acestuia (spargerea formelor). Prin
localitățile din vecinătate se vorbește (sau cel puțin se mai vorbea încă prin
2008) că, după descoperire, această peșteră ar fi avut și… dușmani. Unii
puternici! Că au existat persoane influente ce doreau, nici mai mult nici mai
puțin, decât nimicirea sa, prin utilizarea dinamitei. Motivele? Financiare!
O eventuală punere în valoare a formațiunii carstice deranja anumite
persoane care elaboraseră niște „proiecte de dezvoltare”. Dacă așa au stat
lucrurile, n-ar fi fost întâia oară (nici ultima) când, de dragul „exploatării
resurselor”, s-a dorit să fie rase de pe suprafața pământului (aici, din
subsolul său) obiective de interes major. Sau chiar de IMPORTANȚĂ MONDIALĂ!
Este vorba despre PEȘTERA URȘILOR, decoperită întâmplător în anii ′70, o
peșteră lungă de circa un kilometru și jumătate. Din fericire, oamenii de
știință și alți oameni de bine și-au unit forțele și au reușit să atragă de
partea lor autoritățile centrale ale timpului, așa că urzeala locală,
aducătoare de dezastru, nu s-a mai materializat, iar noi putem admira astăzi
Peștera Urșilor în toată splendoarea sa! În Peștera Urșilor, natura și-a asumat
rolul unui sculptor dibaci și răbdător care, de-a lungul unor sute și mii de
ani, a dat calcarului forme pe care vizitatorii le interpretează în fel și
chip. Accesul publicului în peșteră a fost permis, pentru publicul larg, în
urmă cu 36 de ani.
Scheletele de urs, de la care peștera și-a primit numele, aparțin unei
specii ce nu mai viețuiește astăzi – URSUS SPELAEUS. Faptul că peștera a
fost atâta vreme inaccesibilă oamenilor a făcut posibilă păstrarea acelor
valoroase fosile. Specia de urs ale cărei rămășițe au fost găsite în acest
sistem carstic viețuia pe acele meleaguri în urmă cu zeci de mii de ani. Viața
unuia dintre exemplarele de urs ale căror oase au fost descoperite acolo s-a
desfășurat cu circa o sută de milenii în urmă. A fost propusă ipoteza că, de
fapt, aici s-ar fi aflat un soi de cimitir al urșilor. Simțindu-și sfârșitul
aproape, giganticele urside se retrăgeau în adâncurile tenebroase și răcoroase
ale peșterii, pentru a-și da duhul în liniște. Sau, mai există variant ca,
urșii aflați la adăpost în cavernament au fost blocați aici de o prăbușire de
stânci și pământ ce a închis gura de acces a peșterii, în urma unui posibil
cutremur. Exemplarele surprinse aici de alunecarea de teren aveau să moară de
foame, în scurt timp.
Astăzi, un schelet de urs aflat încă în conexiune anatomică, se află într-o
galerie protejată. Este UNUL DIN CELE ȘASE ASEMENEA SCHELETE descoperite până
acum ÎN LUME. Pentru turiști a fost reconstituit un asemenea exemplar
spectaculos în galeria vizitabilă. După oasele rămase și prezente de-a lungul
tuturor galeriilor, ne putem da seama că urșii de cavernă trebuie să fi avut un
aspect impresionant, atunci când se ridicau și stăteau în poziție bipedă.
Adoptând această postură, un Ursus Spelaeus era, pare-se, înalt cât un
autobuz. O așa namilă putea ajunge la greutatea unei mașini mici. După
desoperirea făcută în anul 1975, peștera a fost atent cercetată, iar o parte a
fost amenajată. Cu toate că amenajarea s-a încheiat încă din anul 1978, Peștera
Urșilor a intrat în circuitul turistic abia în data de 14 iulie 1980, dată la
care a fost inaugurată oficial. Istoria mai îndepărtată ne spune că aceasta
peșteră a fost locuită, până în urmă cu cca 17.000 ani de Ursus spelaeus,
specie acum dispărută de pe pământ.
Peștera Urșilor este structurată pe 3 galerii vizitabile și o „Rezervație
Științifică”. Cele trei galerii: Galeria Oaselor, Galeria „Emil
Racoviță” și Galeria Lumânărilor pot fi vizitate în mod organizat,
cu ghid. Prima dintre acestea, Galeria Oaselor, este secțiunea din
peșteră care se află la intrare, fiind astfel denumită datorită nomeroaselor
oase ale urșilor de cavernă, găsite în acest loc.
Vizitatorii peșterii au posibilitatea să vadă oasele așa cum acestea au
fost găsite. În GALERIA OASELOR, chiar la intrare se află acel puț ce
s-a creat în urma exploziei care a dus la descoperirea peșterii de către Traian
Curta în 1975. Grosimea tavanului la intrarea în Peștera Urșilor, în punctul în
care s-a intrat pentru prima dată, este de numai 2 metri, fiind cea mai mică
grosime din toată peștera. Următoarea este GALERIA „EMIL RACOVIȚĂ”,
aceasta fiind cea mai mare galerie din porțiunea amenajată a peșterii și a fost
denumită așa după numele marelui speolog și cercetător Emil Racoviță, de al cărui
nume se leagă mai multe descoperiri importante, dar și crearea Institutului
de Speologie din București. Galeria conține formațiuni calcaroase
spectaculoase, stalactite, stalacmite, coloane, de diferite forme și mărimi,
fiind la latitudine vizitatorului cum interpretează formele pe care le vede.
Astfel turiștii pot descoperi „RACHETA CU MOTOARELE PORNITE” care tocmai
decolează, sau „CĂSUȚA PITICILOR”, ca să amintim doar câteva formațiuni
carstice din ceea ce există în această galerie. În „Galeria „Emil Racoviță”
tavanul are grosimea cea mai mare din toată peștera, aceasta fiind ascunsă
adânc în masivul calcaros.
Următoarea este „GALERIA LUMÂNĂRILOR”, iar aceasta și-a primit
numele după numeroasele stalactite care seamănă cu niște lumânări. Aceasta galerie
duce spre ieșirea din peșteră, o ieșire creată în mod artificial pentru ca
turiștii să ajungă într-un loc cât se poate de apropiat față de punctul de
plecare. În „Galeria Lumânărilor” pot fi observate formațiuni calcaroase
având forme dintre cele mai bizarre, precum: „Cap și gât de lebădă”,
„Nufărul termal” și „Catedrala”. Tot aici se află RECONSTITUIREA
ultimului schelet de urs care ar fi încercat să iasă afară, dar a rămas captive
în cavernamentul de piatră. La fel ca în toată peștera, fantezia și creativitatea
sunt cele prin care turiștii pot interpreta diferitele formațiuni calcaroase.
La ieșire există o multitudine de formațiuni care parcă s-au adunat pentru a-și
lua rămas bun de la vizitatori. În cazul în care v-ați hotărât să vizitați
Peștera Urșilor, în mod sigur informațiile de mai jos vă vor fi de mare folos.
În peșteră temperatura este de aproximativ +10 grade Celsius, tot timpul
anului, indiferent de anotimp sau condițiile meteo. Datorită acestui fapt este
util ca să aveți asupra Dvs haine mai groase. Umiditatea din peșteră este de 97
la sută. Accesul în peșteră se poate face doar în grup și alături de ghid.
Intervalul de timp dintre intrarea a două grupuri nu este mai mare de 20
minute. Cu toate că obiectivele turistice din zonă pot fi „bifate” într-un timp
relativ scurt, există destule motive pentru un sejur mai lung. Un motiv poate
fi tocmai faptul că pentru o imagine cât mai corectă despre ceea ce reprezintă
Peştera Urşilor este obligatoriu să luaţi pulsul comunităţii acestor meleaguri.
Pe drumul ce duce către intrarea în peșteră puteți vizita Muzeul „Fiarelor”,
aşa cum mai este cunocut „Muzeul Etnografic Horia și Aurel Flutur”. În
Chișcău și împrejurimi vă puteți delecta un timp într-un mediu rustic, cu aer
curat și oameni ospitalieri.
Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto:
Carmen Pankau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu