Ne îndepărtăm tot mai mult de tradiţiile noastre, de miezul nostru, de noi… De ce? Este posibil?
A trăi fără rădăcini, este ca și cum am putea trăi făra apă, aer, soare, hrană…. Și asta NU este posibil!
Costumul naţional este purtătorul tradiţiilor noastre și unde se regăsesc simbolurile sacre ale ornamenticii populare româneşti. Svastica, octogonul, funia și șarpele, crucea, stâlpul funerar, ochoil, sunt numai câteva exemple ale acestor simboluri sacre.
Având în vedere că tradiţia românească este una de sorginte Hiperboreană - Pelasgică, ar trebui să găsim măcar nişte răsunete ale acestor încheieri prezentate mai sus, şi aşa şi este. Găsim în tradiţia românescă unele credinţe referitoare la Centrul Lumii. Bunăoară se crede că pământul este înconjurat de apa Sâmbetei. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor, ea fierbe asemenea apei rohmanilor (vezi Istrul/ Dunărea la Cazane). Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul Roşu.
Toate apele lumii ies din Mărul Roşu se răspândesc în lume şi se întorc la Mărul Roşu. Marea în care se află Mărul Roşu este MAREA NEAGRĂ (!), Mărul Roşu este OSIA PĂMÂNTULUI (Cardines Mundi/ Axis Mundi). El se găseşte acolo unde este Buricul Pământului (!) Pe Buricul Pământului este un MUNTE SFÂNT.
Foarte ciudate aceste credinţe româneşti. Oare mai trebuie să amintim şi credinţa ţăranului român din anecdota lui Lovinescu în legătură cu svastica :
"Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă".
"Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător - costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris același lucru - iată o viziune teologică deja! - anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu.
Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai usor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte: 'Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amandoua părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea." (Prof Ioan Sorin Apan) http://www. mesota. ro/ muzeu/ sorin_apan/
"Acum când cunoaştem vechimea, sacralitatea, funcţia apotropaică (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, înţelegem cu adevărat afirmaţia lui Ioan Sorin Apan de mai sus. Informaţia nu ne mai permite să fim indiferenţi. Nu dispariţia folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din păcate uneori chiar de către cei care îl promovează: cântăreţi, instructori de dans popular, realizatori de emisiuni tv. etc. Nu cu disperate strigăte de alarmă de genul „ne pierdem tradiţia!”, „dispare folclorul!” sau „ne pierdem identitatea!”, trebuie să ne apropiem de aceste simboluri, ci cu conştiinţa mileniilor pe care le avem în spate şi mai ales cu multă duioşie."(Harris Wallmen)
Tradiţiile noastre sunt moștenite în formă orală de la străbunii noștri Pelasgo-Geţi, și așa au rezistat până în zilele noastre și vor dăinui și mai departe. Ele sunt mărturie a perenității noastre multimilenare.
☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!
A trăi fără rădăcini, este ca și cum am putea trăi făra apă, aer, soare, hrană…. Și asta NU este posibil!
Costumul naţional este purtătorul tradiţiilor noastre și unde se regăsesc simbolurile sacre ale ornamenticii populare româneşti. Svastica, octogonul, funia și șarpele, crucea, stâlpul funerar, ochoil, sunt numai câteva exemple ale acestor simboluri sacre.
Având în vedere că tradiţia românească este una de sorginte Hiperboreană - Pelasgică, ar trebui să găsim măcar nişte răsunete ale acestor încheieri prezentate mai sus, şi aşa şi este. Găsim în tradiţia românescă unele credinţe referitoare la Centrul Lumii. Bunăoară se crede că pământul este înconjurat de apa Sâmbetei. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor, ea fierbe asemenea apei rohmanilor (vezi Istrul/ Dunărea la Cazane). Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul Roşu.
Toate apele lumii ies din Mărul Roşu se răspândesc în lume şi se întorc la Mărul Roşu. Marea în care se află Mărul Roşu este MAREA NEAGRĂ (!), Mărul Roşu este OSIA PĂMÂNTULUI (Cardines Mundi/ Axis Mundi). El se găseşte acolo unde este Buricul Pământului (!) Pe Buricul Pământului este un MUNTE SFÂNT.
Foarte ciudate aceste credinţe româneşti. Oare mai trebuie să amintim şi credinţa ţăranului român din anecdota lui Lovinescu în legătură cu svastica :
„Nu! E a nost (semnul svasticii)! Îl avem de pe vremea urieşilor”?
"Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă".
"Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător - costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris același lucru - iată o viziune teologică deja! - anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu.
Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai usor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte: 'Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amandoua părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea." (Prof Ioan Sorin Apan) http://www. mesota. ro/ muzeu/ sorin_apan/
"Acum când cunoaştem vechimea, sacralitatea, funcţia apotropaică (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, înţelegem cu adevărat afirmaţia lui Ioan Sorin Apan de mai sus. Informaţia nu ne mai permite să fim indiferenţi. Nu dispariţia folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din păcate uneori chiar de către cei care îl promovează: cântăreţi, instructori de dans popular, realizatori de emisiuni tv. etc. Nu cu disperate strigăte de alarmă de genul „ne pierdem tradiţia!”, „dispare folclorul!” sau „ne pierdem identitatea!”, trebuie să ne apropiem de aceste simboluri, ci cu conştiinţa mileniilor pe care le avem în spate şi mai ales cu multă duioşie."(Harris Wallmen)
Tradiţiile noastre sunt moștenite în formă orală de la străbunii noștri Pelasgo-Geţi, și așa au rezistat până în zilele noastre și vor dăinui și mai departe. Ele sunt mărturie a perenității noastre multimilenare.
☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!
Autor: Carmen Pankau
Iie oltenească cu simboluri expusă la Kansas State University Museum
IIA noastră getică pe statui
Simboluri sacre ale ornamenticii populare românești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu