Acesta este alfabetul GETIC, la a cărui vedere ne bate inima mai repede, cel puţin mie… priviţi cu atenţie, este alfabetul strămoșilor noștri, Pelasgo-Geţii…
Alfabetul nostru, getic, a fost și el copiat, răscopiat, “preluat” neîntrebat, adică furat, ca de altfel multe altele… Dar aceasta este un semn de admiraţie, adoraţie la adresa străbunilor noștri, admiraţie pentru spiritualitatea lor, pentru vitejia lor legendară, pentru felul lor de a fi. Ei au impresionat toată omenirea. Așa se explică toate “copiile”/ însușirile, începând cu îmbrăcămintea, cușma getică, Pileus, cu armele, uneltele, instrumentele muzicale, scrisul, și până la Mitologie. Totul a fost copiat de la geţi!
Da, așa urme adânci, de neșters și de neîntrecut, au lăsat Strămoșii noștri pe unde au trecut, iar cu inteligenţa lor sclipitoare și adânca lor înţelepciune legendară, i-au „vrăjit“, impresionat pe toţi…
GEŢII AU AVUT PROPRIUL ALFABET
Iată aici două dovezi și afirmaţii istorice :
📜CAROLUS LUNDIUS (Zamolxis, Primus Getarum Legislator) scrie:
📜BONAVENTURA VULCANIUS din Bruges, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597 scrie următoarele:
„Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. Grecii şi alte popoare au luat literele de la geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre raspândirea acestor litere.”
📜BONAVENTURA VULCANIUS din Bruges, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597 scrie următoarele:
“Geții au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin. Geții cântau, însoțindu-le din fluier, faptele săvârșite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu. Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, NEAMUL GEŢILOR s-a ivit aşa dintotdeauna de la natură, el a fost şi este un POPOR cu totul APARTE şi VEŞNIC.”
Dar să revenim la alfabetul getic.
Cea mai veche scriere din lume ne aparţine și s-a descoperit pe Tăbliţele de la Tărtăria/ Ardeal, acum 7.000 de ani. În afară de acestea și pe “Plăcuţele de la Sinaia”, plăcuţe pe care “specialiștii” noștri așa-ziși “istorici”, se tot chinuie să le devalorizeze și să “dovedească”, că ar fi false…
Alfabetul folosit pe aceste tăbliţe este GETIC.
Alfabetul getic era folosit numai de elitele populaţiei gete, de scribi și de preoţi. Preoţii geţi foloseau scrierea în oglindă (bustrofedon). Scrierea geţilor era de la dreapta la stânga pentru a împiedica citirea de către neiniţiaţi și schimbau sensul cuvintelor.
Alfabetul așa-zis “chirilic” sau “grecesc” nu este primul alfabet apărut, după cum am relatat deja, ci este o COPIE, o “preluare” a alfabetului fenician, care ERA deja existent și desigur folosit în Cultura Turdaș-Vinca, deci un alfabet GETIC.
Alfabetul getic încă nu este recunoscut în unanimitate pe plan mondial, cu toate dovezile existente (!). Care este cauza? La nivel știinţific, aceste adevăruri nu sunt pe de-a întregul “acceptate” pe o scară largă, ele se lovesc de forţa dezinteresului, indiferenţei, ignoranţei, comodităţii și relei voinţe ale “cercetătorilor” învechiţi, care se proptesc încă de vechiile “cunoștiinţe”, deja depășite. Aceasta se întâmplă și “datorită” indiferenţei și dezinteresului total al “istoricilor” români (?), care se străduiesc din răsputeri să vadă, în tot ce este, ca “străin”, deci ca nefiind al nostru.
NOI am fost întotdeauna un MODEL pentru toţi, un exemplu de urmat. Ce poate fi mai frumos?
Cert este că Pelasgo-Geţii, străbunii noștri, și-au avut alfabetul lor, limba lor, limba noastră, alfabetul nostru, au fost și stau la baza tuturor limbilor. Sunt dovezi copleșitoare și de necontestat, toţi anticii scriu, plini de admiraţie, despre aceasta.
O știm noi, o știu și alţii, iar cei în “cauză”, o știu oricum.
Istoria NU se negociază!
Dar ce contează părerea unor ignoranţi și rău-voitori? Nu ne împiedicăm de un ciot!
☀️NIASCHARIAN! - Să renaștem!
Autor: Carmen Pankau
Foarte interesant!Nu înțeleg, totuși, de ce istoricii noștri nu precizează acest lucru în manualele școlare, sau în alte documente pe care să le facă publice...
RăspundețiȘtergereEste trist, dar adevărat, Noi NU ne cunoaștem propria Istorie. A venit timpul să ne cunoaștem Istoria noastră multimilenară, Istoria cea adevărată!
ȘtergerePăcat că românii nu cred in strămoșii lor nu au încredere în propria istorie ci doar în.istoria dictată de către istorici cu mentalitate imprumutata.
ȘtergereIstorici care și-au ignorat propria lor istorie.
Sunt lucruri extraordinare, care ar trebui mediatizate intens, până când se vor implica, pentru a le impune, și autoritățile.
RăspundețiȘtergereAșa este, aveţi dreptate! A venit timpul să ne cunoaștem Istoria noastră multimilenară, Istoria cea adevărată!
ȘtergereCare autoritati. Nici unul din guvernele care s-au perindat la putere de la lovilutie incoace nu s-au implicat in multe situatii ce privesc poporul romin, dar nici de acum inainte. Ce sa mai vorbesc de presedinti ca ni unul nu a fost de origine romin, toti alogeni. Sint pusi sa distruga poporul romin si tara, nici decum sa dezvolte.
ȘtergereFelicitări pentru acest articol!Am să îl preiau, cu acordul dv pentru revista regionala Semnalul Oltului, Râmnicului și Argeșului
RăspundețiȘtergereVă multumesc frumos, doamnă Leulescu Raicu! Desigur puteţi să preluaţi articolul meu. Să ne fie cu folos!
RăspundețiȘtergereVa mulțumesc cu mult respect doamna Pankau. Mare păcat, nu avem istorici competenți care sa adâncească studiile și sa lupte pentru adevăr istoric... NIASCHARIAN, sigur vom renaște, cred asta cu tărie.
RăspundețiȘtergereDin pacate istoricii nostri romani sau mai putin romani refuza sa schimbe istoria scrisa de ocupantii kazaro-sovietici.
RăspundețiȘtergereSunt foarte puține persoane pe care îi mai interesează iar pe viitor vor fi și mai putini deoarece tinerii noștri nu-i mai interesează cine sunt și de unde provin. Ei sunt internaționali. Păcat.
RăspundețiȘtergere🖌🖊🖍👍👍👍♥️
RăspundețiȘtergereFORMIDABIL....ADMIRATIE !!!👍♥️🖍🖊🖌
RăspundețiȘtergereEste foarte adevarat ce afirmati in articol. Spuneti, la sfârsit că nu contează parerea unor ignoranti si rau voitori si nu ne impiedicam de un ciot.
RăspundețiȘtergereSuntem, doamna, impiedicati de tot felul de cioturi de peste 2000 de ani, si ignorante si rau voitoare. Cind dictionarele explicative ale limbii Române vor fi scrise de români si nu de alogeni, poate mai avem o sansa!
Foarte adevarat,un adevar ascuns la lumina soarelui!
RăspundețiȘtergereTrebuie o implicare mult mai puternică a cercetatorilor, a lumii academice, avem cu ce ne mândri și trebuie să o facem cunoscută lumii
RăspundețiȘtergereOare cum este posibil ca nici unul din marii noștri istorici să nu știe nimic despre Carlo Troya și opera sa?
RăspundețiȘtergereVom renaște. Vulturul din stema României nu este un vultur. Este o pasare Phoenix. Nicolae Densușianu ne explica acest lucru.
RăspundețiȘtergereMultumesc.Astept alte dovezi.
RăspundețiȘtergere